Mirel Rădoi, selecţionerul echipei naţionale a României U21, a dezvăluit ce oferte au avut cei mai buni jucători care au participat cu reprezentativa de tineret la Campionatul European 2019 găzduit de Italia şi San Marino. Acesta susţine că George Puşcaş, Florin Ştefan, Cristi Manea şi Ionuţ Nedelcearu au fost cei mai căutaţi fotbalişti după turneul final.
Mirel Rădoi susţine că George Puşcaş ar fi putut pleca la Fenerhance pentru 5 milioane, dar atacantul a ajuns în cele din urmă la Reading. Mai mult, Florin Ştefan a primit o propunere de transfer din Rusia, iar pentru Cristi Manea şi Ionuţ Nedelcearu s-au solicitat nu mai puţin de patru milioane de euro.
“Puşcaş a fost aproape de un transfer la Fenerbahce pentru 5 milioane de euro. Cred că nu se ştie asta şi sper să nu se supere pe mine că am zis-o cu toate că nu o ştiu de la el. Ştefan a avut ofertă din Rusia de 2 milioane. Manea de la FCSB a avut ofertă, dar din păcate din Cipru s-au cerut 4 milioane. Nedelcearu, la fel, s-au cerut 4 milioane pe el”, a declarat Mirel Rădoi la emisiunea Ora Exactă în Sport de la Pro X.
Dintre cei patru, doar George Puşcaş şi Ionuţ Nedelcearu au prezenţe la echipele lor de club. Atacantul lui Reading a bifat 15 prezenţe în sezonul 2019 – 2020, dintre care 13 în Championship şi 2 în EFL Cup. Mai mult, atacantul în vârstă de 23 de ani a dat şi 4 goluri pentru Reading. Fundaşul Ionuţ Nedelcearu a evoluat şi el în 10 partide pentru UFA, formaţie din prima ligă din Rusia.
De partea cealaltă, Florin Ştefan şi Cristi Manea nu trec printr-o perioadă foarte bună. Primul a rămas la Sepsi OSK şi n-a mai prins primul 11 al formaţiei din Sfântu Gheorghe de două meciuri. Nici Cristi Manea nu o duce foarte bine la FCSB. Fundaşul dreapta cotat de site-urile de specialitate la 4 milioane de euro a bifat 3 meciuri în tricoul echipei deţinute de Gigi Becali, dintre care două în Cupa României, şi este rezerva lui Valentin Creţu.