Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mirel Rădoi, OUT de la Gaziantep?! Ce schimbare pun la cale turcii: „Caută un alt antrenor”

Viitorul lui Mirel Rădoi în Turcia, pe banca lui Gaziantep, este incert. Marius Șumudică, cunoscător al fotbalului din această țară, spune că schimbarea românului ar fi iminentă.
07.06.2026 | 11:53
Mirel Radoi OUT de la Gaziantep Ce schimbare pun la cale turcii Cauta un alt antrenor
Care e viitorul lui Mirel Rădoi la Gaziantep. Marius Șumudică nu are vești bune pentru tehnician. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mirel Rădoi nu pare că se simte bine nici în Turcia. Fostul selecționer al României pare a avea zilele numărat pe banca echipei de primă ligă Gaziantep. În urmă cu câteva zile, presa din țara „semilunei” scria că antrenorul român este foarte aproape de o plecare de la echipă, după ce relația cu conducerea s-ar fi deteriorat considerabil. Marius Șumudică nu este nici el convins că Rădoi va continua. Ce a auzit acesta.

Pleacă Mirel Rădoi de la Gaziantep după doar 4 meciuri. Marius Șumudică dezvăluie ce i s-ar pregăti tehnicianului român

În luna aprilie, Mirel Rădoi, 45 de ani, a plecat de la FCSB. După doar 5 meciuri pe banca echipei roș-albastre, tehnicianul accepta atunci oferta lui Gaziantep, în acel moment locul 10 în Turcia. Cu românul pe bancă, echipa turcă a pierdut tot până la finalul sezonului și a terminat pe locul 12, la doar 5 puncte deasupra zonei retrogradării.

ADVERTISEMENT

Fost antrenor în Turcia, printre altele și la Gaziantep, Marius Șumudică cunoaște foarte bine ceea ce se petrece în zonă. În direct la FANATIK SUPERLIGA, tehnicianul aflat în acest moment fără angajament a vorbit despre viitorul lui Mirel Rădoi în acest campionat. Lucrurile nu stau deloc bine pentru fostul tehnician de la FCSB.

„(n.r. Crezi că Rădoi va mai continua și sezonul următor la Gaziantep?) Nu știu, întrebați-l pe el. Pot să spun că în momentul de față sunt fel de fel de zvonuri că deja s-au înțeles cu un alt antrenor. Caută un alt antrenor. Eu știu că au probleme financiare și că va fi destul de greu să realizeze ceea ce își dorește Mirel, și anume să schimbe 10-15 jucători. Nu există.

ADVERTISEMENT

Iar în Turcia nu s-a inventat încă antrenorul care să revoluționeze niciun club. Nu s-a inventat, nu există. Vă spun eu. Indiferent că ești Emre Belozoglu sau cum te cheamă. A fost și del Bosque. Cum a venit, așa a plecat. Nu există, să te duci tu în Turcia, și să spui că vrei 15 jucători. Dacă va exista antrenorul ăla, să mi-l arătați mie. Un antrenor străin nu o să poată să se ducă în Turcia și să conducă echipa de la A la Z. La cel ca în Anglia. Nu s-a inventat”, spune „Șumi”.

ADVERTISEMENT

Ce rezultate a avut Mirel Rădoi pe banca lui Gaziantep

Reamintim că, în primăvară, Mirel Rădoi a lăsat-o pe FCSB fără tehnician în mijlocul play-out-ului. Antrenorul a căutat o aventură în Europa. Turcii anunță acum că zilele sale pe banca lui Gaziantep sunt numărate. Mai multe aspecte ar sta la baza iminentei plecări. Pe lângă cele enumerate de Șumudică, mai trebuie spus că Rădoi a avut cifre dezastruoase pe banca turcilor.

ADVERTISEMENT

Românul a semnat cu Gaziantep la finalul lunii aprilie. Astfel, a stat pe bancă la ultimele 4 meciuri ale sezonului, toate pierdute: 0-3 cu Eyupspor, 0-2 cu Beșiktaș, 1-2 cu Goztepe și 1-2 cu Bașakșehir. A „reușit” să ducă echipa de pe locul 10 pe 12.

Mirel Rădoi, OUT de la Gaziantep?! Ce schimbare pun la cale turcii: „Caută un alt antrenor”