Mirel Rădoi a fost liderul generației „UEFAntastice” a roş-albaştrilor, care în urmă cu aproape două decenii au fost la câteva minute de calificarea istorică în finala Cupei UEFA.
În 2025, Mirel Rădoi s-a întors la Bucureşti ca adversar al FCSB, ca antrenor al liderului Universitatea Craiova. Iar tehnicianul oltenilor nu a fost uitat nici de fani, dar nici de oficialii clubului roş-albastru.
La ieşirea de la vestiare, Mirel Rădoi a fost îmbrăţişat de Mihai Stoica, managerul general al FCSB, care activa în club şi în urmă cu două decenii la sezonul uluitor făcut de roş-albaştrii şi de Rapid.
Fostul căpitan de la FCSB s-a întreţinut minute bune cu Mihai Stoica, dar şi cu ceilalţi membri din staff-ul campioanei României. Rădoi este iubit şi de galerie. Chiar dacă este antrenorul Universităţii Craiova, galeria gazdelor i-a scandat numele.
Asta s-a întâmplat şi la meciul din penultima etapă a anului trecut. Mirel Rădoi a venit tot din postură de adversar pe Arena Naţională şi a fost ovaţionat de cei 50.000 de oameni prezenţi la acel meci.
Universitatea Craiova vrea să revină pe primul loc în SuperLiga după victoria Rapidului în faţa celor de la Farul. Oltenii traversează o perioadă mai slabă, cu o singură victorie în ultimele cinci meciuri oficiale.