Mirel Rădoi își dorește o victorie împotriva trupei antrenate de Marius Măldărășanu și anunță că vor exista schimbări în echipa de start a oltenilor. Partida FC Hermannstadt – Universitatea Craiova este programată miercuri, de la 18:15, pe stadionului Municipal Mediaș.
Universitatea Craiova debutează în grupele din Cupa României Betano împotriva celor de la FC Hermannstadt. Înaintea confruntării cu sibienii, Mirel Rădoi a dezvăluit singurul aspect, care îl nemulțumește în noul format al competiției.
„Întâlnim din nou Hermannstadt, chiar dacă este într-o poziție diferită, iar pentru noi poate însemna un moment al revanșei. Sunt sigur că atât la noi, cât și la ei vor exista schimbări în primul 11, dar pe noi ne interesează foarte mult această competiție. Probabil că pe ei îi interează să își consolideze locul în primele șase echipe din campionat.
Este mult mai interesant (n.r. noul format al Cupei României) și s-ar putea ca media spectatorilor să fie mai mare. Doar că din punctul nostru de vedere este puțin ciudat formatul. Sunt șase echipe în grupă și în loc să ai cinci meciuri, să joace fiecare cu fiecare, jucăm doar trei”, a declarat Mirel Rădoi.
Tehnicianul Universității Craiova a declarat că cele două echipe care se vor califica în sfeturile de finală ale competiției nu vor fi neapărat cele mai valoroase. Acesta este de părere că meciurile din Cupa României Betano sunt mai interesante, față de cele din campionat, deoarece pot apărea surprinze mari.
„La sfârșit nu știu dacă cele două echipe care se califică sunt și cele mai bune. Da (n.r. meciurile din Cupa României au un farmec aparte), pentru că sunt cele mai mari surprize și nu doar în Cupa României, ci în toate campionatele”, a spus antrenorul oltenilor.
Mirel Rădoi a declarat că meciurile din Cupa României Betano sunt o șansă pentru jucătorii, care nu beneficiază de multe minute în SuperLigă. Înaintea confruntării cu FC Hermannstadt, acesta a mărturisit că există probleme medicale în rândul oltenilor.
„Sunt jucători care joacă mai puțin și în momentul în care intră vor să demonstreze staff-ului că meritau să joace și în campionat. Ceea ce este normal. Până la urmă poate fi și o parte de selecție asupra jucătorilor, dacă vor rămâne în continuare din iarnă și aici nu este vorba doar de noi, ci de toate echipele.
Avem câteva probleme medicale și trebuie să avem grijă cu jucătorii care au multe minute jucate. După acea avem un meci foarte important de campionat la Arad. Înainte de toate, noi plecăm cu autocarul până la Sibiu, Mediaș, va fi un grad de oboseală mai mare și trebuie să avem grijă la toți jucătorii”, a spus tehnicianul „Științei”
În faza grupelor din Cupa României Betano, Universitatea Craiova se va confrunta cu FC Hermannstadt, FC Argeș și CS Ocna Târgu-Mureș. Oltenii vor juca toate partidele în deplasare, iar Mirel Rădoi spune că ar fi preferat ca oltenii să dispute un meci pe stadionul „Ion Oblemenco”.
„La cum sunt suporterii pe propriul stadion și numărul lor este clar că mi-aș fi dorit ca măcar o partidă să o jucăm acasă. Crează o presiune în plus pentru adversar, dar nu avem ce face. Așa s-a decis, va trebui să jucăm în deplasare și trebuie să ne calificăm mai departe”, a încheiat Mirel Rădoi.