Mirel Rădoi se așteaptă ca Florinel Coman să fie vândut pe o sumă record: „Dacă eu, care băgam numai alunecări, am plecat pe 6.000.000…”. VIDEO

corespondenta din SPANIA
Cristi Coste    Francisc Oprea   
în FCSB
21/01/2020, 15:05
Mirel Rădoi se așteaptă ca Florinel Coman să fie vândut pe o sumă record: „Dacă eu, care băgam numai alunecări, am plecat pe 6.000.000…”. VIDEO corespondenta din SPANIA
Florinel Coman a marcat 10 goluri în prima parte a campionatului. Sursă Foto: Sportpictures

Mirel Rădoi a vorbit despre situația lui Florinel Coman, jucător cu care a colaborat la naționala de tineret și care a avut un sezon de toamnă cu evoluții apreciabile. Selecționerul României declară că are așteptări mari de la Coman și recunoaște că preconizează un transfer pe multe milioane de euro în care să fie implicat fotbalistul crescut de Viitorul.



Mirel Rădoi, așteptări mari de la Florinel Coman

Mirel Rădoi a urmărit antrenamentele și meciurile de pregătire din Spania ale celor de la FCSB și a recunoscut că se așteaptă ca Florinel Coman să devină un jucător complet, care lucrează mult și fără minge, nu doar marchează goluri.

Selecționerul primei reprezentative, mai în glumă, mai în serios, susține că Florinel Coman ar trebui să plece de la FCSB pe o sumă importantă, mult mai mare decât cea pe care a plătit-o Al Hilal pentru el în 2009.

Eu de la Coman și de la ceilalți care mă cunosc am pretenții mai mari, e greu să mă mulțumească cu un gol. Vreau să văd cum face pressing, cum își ajută echipa, vreau să văd că vorbește pentru că a ajuns căpitan de echipă.

Lucrurile astea trebuie să se vadă cât mai repede, pentru că trec anii și el rămâne în campionatul românesc. Va trebui să facă cât mai repede pasul către campionatele importante. Suma pe care să plece nu e treaba mea, cred că are nevoie de o nouă provocare.

M-aș bucura să plece pe mai mulți bani decât mine și cred că se va întâmpla lucrul acesta. Dacă eu unul, care băgam numai alunecări, am plecat pe 6.000.000, el care dă goluri de la 30 de metri cred că poate pleca pe mai mult”, a declarat Mirel Rădoi.

Mirel RĂDOI vorbește acum din Spania.LIVE VIDEO acum de la Puerto Banus

Gepostet von Fanatik.ro am Dienstag, 21. Januar 2020

Florinel Coman, golgheterul competiției interne

Florinel Coman a traversat în sezonul de toamnă cea mai bună formă a carierei, reușind să marcheze pentru FCSB 10 goluri în cele 19 meciuri disputate în Liga 1. Evoluțiile bune de la echipa de club i-au adus și debutul în tricoul primei reprezentative, pentru care a jucat în trei ocazii în preliminariile Campionatului Europan.

Florinel Coman a colaborat cu Mirel Rădoi la echipa națională de tinerei în campania de la EURO 2019, unde „tricolorii mici” au ajuns până în semifinale și mijlocașul de bandă a punctat de două ori.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles