Sport

Mirel Rădoi, sub lupa conducătorilor Universității Craiova: „Cea mai mare decepție, comparabilă cu pierderea titlului!” Exclusiv

Pavel Badea, președintele CS Universitatea Craiova, a analizat în exclusivitate pentru FANATIK mandatul de până acum al lui Mirel Rădoi pe banca oltenilor.
26.09.2022 | 22:35
Mirel Radoi sub lupa conducatorilor Universitatii Craiova Cea mai mare deceptie comparabila cu pierderea titlului Exclusiv
Oficialii Universității Craiova cred că Mirel Rădoi a schimbat în bine fața echipei, dar a produs și o mare dezamăgire pe plan european. FOTO: Sebastian Tataru/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Oltenii sunt mulțumiți de ultimele rezultate obținute de Mirel Rădoi pe banca formației din Bănie. Președintele CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că fostul selecționer a îmbunătățit anumite aspecte la echipă, dar a produs și o dezamăgire: ratarea calificării în grupele Conference League.

Oficialii Universității Craiova sunt mulțumiți de treaba pe care o face Mirel Rădoi: „A adus încredere în lotul echipei”

Universitatea Craiova a suferit doar două înfrângeri în campionat, după ce Mirel Rădoi a fost numit pe banca tehnică a echipei. Înaintea pauzei competiționale provocată de meciurile echipei naționale, formația din Bănie a obținut cele trei puncte cu FCSB, scor 2-1, iar această victorie le dă speranțe oltenilor.

ADVERTISEMENT

„Sunt și bune și rele, pentru că la început am avut rezultate bune, două sau trei victorii, iar această ultimă victorie cu FCSB ne dă speranță și încredere. Rădoi a fost foarte aproape să califice echipa în grupele Conference League, ar fi fost o mare performanță și ar fi dat o mare valoare reușitelor lui din acest sezon”, a spus Pavel Badea.

„Orice echipă care va juca împotriva noastră va întâlni un adversar redutabil și îi va fi greu să câștige puncte la Craiova. La meciul cu FCSB am avut mulți accidentați și ne-am prezentat într-o manieră care i-a pus în dificultate pe ei”, a mai spus fostul mare jucător al „Științei”.

ADVERTISEMENT

Pavel Badea este de părere că Mirel Rădoi a produs o schimbare în jocul Universității Craiova. Acesta a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că oltenii pun accentul pe jocul colectiv, odată cu venirea fostului selecționer pe banca „alb-albaștrilor”.

„Sunt mulțumit per total, dacă va câștiga restanța cu Chindia va fi în grafic. În primul rând, a adus încredere în lotul echipei și în potențialul jucătorilor. Am constatat o schimbare în bine după venirea lui Mirel Rădoi. Este o echipă mai ofensivă, care pune accent pe jocul colectiv, nu pe reușitele individuale”, a declarat președintele CS Universitatea Craiova.

ADVERTISEMENT

Pavel Badea: „Apărarea este compartimentul cel mai bine acoperit, datorită jucătorilor pe care îi avem”

În cele șase meciuri disputate cu Mirel Rădoi ca antrenor principal în campionat, Universitatea Craiova a primit șapte goluri. Chiar și așa, Pavel Badea consideră că defensiva este cel mai bine acoperit compartiment al oltenilor în momentul de față.

„Consider că apărarea este compartimentul cel mai bine acoperit, datorită jucătorilor pe care îi avem, chiar dacă au existat anumite sincope. A plecat Vlădoiu, pentru că trebuie să joace și este o decizie benefică pe care a luat-o clubul, deoarece i-a oferit șanse să evolueze”, a declarat președintele CS Universitatea Craiova.

ADVERTISEMENT

Oficialul oltenilor a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că formația din Bănie nu este pregătită să câștige campionatul în sezonul 2022-2023 din SuperLigă. Acesta este de părere că Universitatea Craiova are nevoie de câteva întăriri, pentru a emite pretenții în lupta pentru titlu.

„Nu cred că suntem pregătiți pentru campionat, primul obiectiv este să fim în primele șase echipe. Ne trebuie doi – trei fotbaliști, nu jucători, care să completeze lotul actual, pentru a emite pretenții pentru câștigarea campionatului. Un mijlocaș ofensiv, care să depășească adversarii în faza ofensivă, pentru a crea superioritate. Ne mai trebuie un vârf, care să aibă eficiență în fața porții. Cred că ceea ce s-a transferat până acum nu rezolvă problemele echipei”, a mărturisit Pavel Badea.

Pavel Badea regretă ratarea calificării în grupele Conference League: „Decepția o compar cu cea a pierderii campionatului”

Pavel Badea a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că marele său regret este că Universitatea Craiova nu s-a calificat în grupele Conference League. Oltenii au fost eliminați în play-off-ul competiției de Hapoel Beer Sheva, după executarea loviturilor de departajare.

„Am fost atât de aproape de o performanță notabilă. Decepția o compar cu cea a pierderii campionatului de acum doi ani, două evenimente importante care ne duceau la mari performanțe, una națională și cealaltă internațională. Sunt două momente importante, pe care echipa le-a ratat. Sper să fi învățat ceva și să fi câștigat experiență”, a spus legenda Universității Craiova.

„Am avut o mare neșansă că am jucat cu Hapoel Beer Sheva la Drobeta Turnu-Severin, dacă am fi jucat la Craiova am fi avut un mare atu. Din nefericire, s-a suprapus cu un concert extrem de important și așteptat de comunitatea din oraș”, a mai spus Pavel Badea.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova: 2,37 este cota pentru ”peste 2,5 goluri” la U Craiova – FC Voluntari. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT