Life

Mirela Vaida a izbucnit în lacrimi de disperare și a acuzat autoritățile în cazul crimelor din Argeș. Asasinul fusese în emisiunea ei

17.05.2021 | 19:04
Mirela Vaida a izbucnit in lacrimi de disperare si a acuzat autoritatile in cazul crimelor din Arges Asasinul fusese in emisiunea ei
ADVERTISEMENT

Mirela Vaida a reacționat în cazul crimelor din Argeș, inculpatul din Mihăiești fiind invitat în emisiunea sa în urmă cu mai bine de cinci luni. Prezentatoarea de la Acces Direct s-a arătat revoltată, lucru care i-a adus lacrimi pe obraz.

Vedeta de la Antena 1 acuză autoritățile că nu au luat nicio măsură în situația Ramonei și a fiului ei de 14 ani. Cei doi au fost uciși cu sânge rece în urmă cu numai o zi, duminică, 16 mai, în curtea unei bisericii chiar de concubinul femeii, Irinel.

ADVERTISEMENT

Femeia în vârstă de 38 de ani mărturisea la începutul anului că viața îi este pusă în pericol, bărbatul neavând nicio problemă să o amenințe cu moartea în timpul emisiunii Acces Direct, show moderat de nimeni alta decât Mirela Vaida.

Mirela Vaida, acuze dure la adresa autorităților. Ce spune despre criminalul din Argeș

Mirela Vaida a rememorat momentele în care a stat la numai un metru de criminalul din Argeș, care în luna ianuarie declara că nu îi este teamă să ajungă la pușcărie dacă află că partenera sa de viață, Ramona, îl înșală.

ADVERTISEMENT

La rândul ei femeia spunea că este bătută și amenințată constant, gazda de la Acces Direct izbucnind în lacrimi la aflarea veștii că Irinel a înjunghiat-o pe cea pe care declara vehement că o iubește.

Bărbatul i-a luat viața și fiului său vitreg, un copil de numai 14 ani, care a intervenit în conflictul dintre mama sa și concubin.

ADVERTISEMENT

„Cine răspunde pentru viața unui copil de 14 ani, după ce noi l-am avut pe acel infractor în platou, a stat la un metru de mine, și-a arătat faptele, și le-a spus, și le-a verbalizat, ce să mai facă această femeie, a murit această femeie.

Cine răspunde de asta? Cine răspunde? Statul român e direct participant la aceste crime și cred că statul român e la fel de infractor ca și criminalul care a luat viața acestor doi oameni nevinovați”, a declarat Mirela Vaida la Acces Direct.

ADVERTISEMENT

Mirela Vaida, în lacrimi. Vedeta de la Antena 1 se teme pentru viața sa

Concurenta de la „Te cunosc de undeva!” a ținut să mai adauge că se teme pentru viața ei și a familiei sale, asta după ce în urmă cu ceva vreme a fost victima unei agresiuni. Vedeta a fost cât pe ce să fie lovită cu o cărămidă de o femeie care a intrat în platoul emisiunii sale.

Prezentatoarea de la Antena 1 a făcut plângere penală la momentul respectiv, mărturisind că de atunci primește în continuu amenințări, în special pe rețelele de socializare, însă autoritățile nu au făcut absolut nimic în cazul ei.

Mirela Vaida susține că autoritățile de la noi din țară nu-și fac treaba cum trebuie, asta pentru că atacatoarea sa a fost lăsată în libertate de magistrați.

Femeia din Iași a fost văzută pe străzile din București, în timp ce avea o altercație cu un bărbat, filmarea fiind făcută publică de Adriana Bahmuțeanu, pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISEMENT