Mirela Vaida a dat-o afară din platoul emisiunii Acces Direct pe Amalia Bellantoni, fiind enervată la culme de ceea ce a spus despre cazul prezentat. Vedeta nu a fost de acord cu invitata sa, căreia i-a adresat cuvinte acide.
În platoul Acces Direct, Mirela Vaida a prezentat cazul unei femei care și-a pierdut nepotul, iar nepoata care trăiește se află în spital de opt luni.
Victoria nu-și poate vizita nepoata, iar fiica ei nu mai vrea să aibă vreo legătură cu copiii ei și se concentrează doar pe relația cu iubitul ei. Fiica femeii nu a venit nici la înmormântarea copilului ei.
Mirela Vaida a fost întreruptă de mai multe ori de invitata ei, Amalia Bellantoni. Prezentatoarea a fost deranjată de părerile blondinei în privința acestui caz.
Mai exact, fosta concurentă Chefi la Cuțite a spus că este foarte importantă relația pe care mama copilului o avea cu soțul și că a avut un motiv întemeiat să plece de acasă. Mirela Vaida nu s-a mai putut abține și a subliniat faptul că starea copilului internat la spital este importantă, nu relația de cuplu a mamei.
“Deci nu mai pot cu Amalia. Deci nu mai pot cu Amalia, doamnelor și domnilor, să o oprească cineva. Băi, Amalia, nu e despre tandrețe, e despre trei copii bolnavi.
Dar oprește-te o dată, că ne-ai căpiat, cu tandrețea ta, fratele meu. Dar te rog să nu mai… Pot să vorbesc și eu, să nu țipi, te rog, peste mine?! Nu mai pot nici eu, am ajuns la limită. (…) Zici că ai fix, fratele meu, zici că ai fix.
O întrebi cum e tandrețea cu bărba-su. Deci ori ies eu, ori iese ea, că eu înnebunesc. Sorine, nu râde, că mă apucă pandaliile.
Nu ai cum, ea o arde cu tandrețea, eventual îi aducea soțul flori, îi făcea cafea?! Nu, deci înnebunesc!”, a spus Mirela Vaida la Acces Direct, enervată de atitudinea invitatei sale, potrivit spynews.ro.
Prezentatoarea i-a spus Amaliei să părăsească platoul emisiunii, lucru pe care aceasta din urmă l-a și făcut. Mirela Vaida nu a putut suporta atitudinea vedetei și a avut un acces de furie în direct la TV.
“N-am acuzat pe nimeni, vorbim despre relația mamă-copil. Amalia, ies eu în pauză sau ieși tu?!
Poți să pleci un pic mai devreme, te rog eu, că vreau să vorbesc cu verișoara Angelei despre ea și despre copii.”, i-a mai spus Mirela Vaida invitatei sale.