Mirela Vaida, prezentatoarea celebrei emisiuni „Acces Direct”, și-a spus marea supărare, în direct. Vedeta postului de televiziune Antena 1 a mărturisit ce o deranjează cel mai tare în momentul de față.
Concurenta show-ului transformărilor „Te cunosc de undeva!” a dezvăluit că a luat decizia de a se muta în afara Capitalei, undeva aproape de pădure, însă acum este foarte deranjată de un aspect foarte important pe care l-a spus fără să se ferească.
Artista și actrița Teatrului de Revistă Constantin Tănase nu înțelege de ce se taie arborii seculari din pădurea Snagov, în condițiile în care copacii se regenerează foarte greu, Mirela Vaida încercând să tragă un puternic semnal de alarmă.
Mirela Vaida a precizat că a făcut mai multe sesizări legat de tăierea pădurilor, însă i s-a transmis că fiecare dată că totul este legal. Vedeta susține că a fost informată că se vor planta alți arbori, însă până acum nu s-a întâmplat nimic în acest sens.
„Știți că se taie pădurile în această perioadă, se aud drujbele de peste tot, pentru că, nu-i așa, pădurea trebuie tăiată, pentru că ea este bătrână.
Stejarii seculari sunt bătrâni, iar ei trebuie rași de pe fața pământului, pentru că în locul lor trebuie să crească alții, în vreo câteva sute de ani, când noi nu vom mai fi.
Lucrurile astea se întâmplă când alegi să fugi cu toată familia la 30 de kilometri de București și să cumperi un teren mai scump, tocmai pentru că este lângă pădure.
Am sunat de la pădurar, până la Poliția locală, mai aveam puțin să ajung la ministru, dar m-au asigurat toți că este legal să se taie.
Cât să se mai taie? Înțeleg că se regenerează, dar când să se regenereze atâta pădure? Că nu plantați nimic în loc, iar noi chiar stăm acolo.
Acum patru ani nu mai vedeam cerul, iar acum nu mai vedem niciun copac. Noi cu ce mai trăim, că pădurea mai dă oxigen și mai absoarbe din poluare” a spus Mirela Vaida.