Genoa a smuls o remiză (1-1) pe terenul lui Como în etapa precedentă din Serie A, după un gol marcat în prelungiri de Ekuban, însă gruparea patronată de Dan Șucu are un start dificil de sezon, cu doar două puncte obținute și un singur gol marcat. Misiunea „grifonilor” va fi una dificilă în etapa a 4-a, deoarece aceștia vor juca pe terenul celor de la Bologna, echipă care o va întâlni pe FCSB în Europa League.
Prezent la conferința de presă premergătoare meciului cu Bologna, care se va disputa sâmbătă, de la ora 16:00, Patrick Vieira a vorbit despre principala calitate a adversarilor. „Ne așteptăm ca Bologna să fie o echipă agresivă, cum a fost tot timpul. O echipă care își dorește să câștige pe teren propriu.
E o echipă foarte puternică, cu un antrenor excelent”, a declarat francezul, care a clarificat faptul că elevii săi sunt concentrați pe duelul cu Bologna și nu pe cel contra lui Empoli din Cupa Italiei: „Cred că suntem pregătiți fizic pentru acest meci. Nu cred că avem o problemă mentală sau fizică, putem să luăm fiecare meci în parte. Trebuie să fim pregătiți la fiecare meci și să ne concentrăm pe cel de la Bologna. Apoi, ne vom gândi la următoarele”.
După meciul cu Genoa, Bologna va debuta în Europa League cu un duel pe terenul celor de la Aston Villa. Pe 23 octombrie, câștigătoarea Cupei Italiei se va deplasa la București, unde o va întâlni pe FCSB. Duelul de pe Arena Națională va începe la ora 19:45.
Golul înscris de Caleb Ekuban în prelungirile meciului de la Como a fost primul al celor de la Genoa în actuala ediție din Serie A. În primele două runde, „grifonii” au remizat cu Lecce, 0-0, și au cedat cu 0-1 contra lui Juventus. În acest context, Patrick Vieira și-a avertizat elevii cu privire la nivelul echipei, care trebuie să crească în următoarea perioadă.
„A fost un punct important pentru încrederea noastră. Cât despre joc, suntem pe drumul bun, am făcut un pas înainte. Am văzut o echipă care a avut curaj și determinare. Până la urmă, am obținut un punct. Pe de altă parte, trebuie să progresăm. Atât defensiv, cât și ofensiv, trebuie să jucăm mai bine, acesta este obiectivul nostru. Dar acest pas mic în față este un lucru pozitiv pentru mine”, a transmis tehnicianul, conform TuttoMercatoWeb.