„Mister Radio” Ion Ghițulescu, „părintele” celebrei emisiuni „Fotbal minut cu minut”, a dat Steaua pe Dinamo pentru… Mircea Lucescu! Audio/video de colecție

Ion Ghițulescu are aproape 90 de ani și numele său este o marcă a radioului românesc. A lucrat 47 de ani în secția Sport a Radiodifuziunii Române și a adus în casele microbiștilor meciurile din Divizia A cu celebrele apelative „Minoiu, scorul  și minutul la Pitești!” sau „Domozină, ce se mai întâmplă la Craiova?”… Puteți asculta emisiunea „Fotbal minut cu minut” din 7 octombrie 1990, coordonată de Ion Ghițulescu, la sfârșitul articolului. Veți avea, cu siguranță, multe surprize… 

„Mister Radio” Ion Ghițulescu! Primul său „direct” a fost cu CCA/Steaua, dar a „trecut” la Dinamo pentru Mircea Lucescu. Cum s-a născut „Fotbal minut cu minut”, emisiunea radio care transmitea alternativ toate meciurile din Divizia A

Cunoscutul jurnalist Răzvan Toma a realizat un amplu interviu cu reputatul comentator radio Ion Ghițulescu pe blogul său „Statisticianul fotbalului”. O pagină de istorie a transmisiunilor sportive pe unde radio, cu amintiri din timpul în care Dinamo juca în Cupa Campionilor Europeni cu Real Madrid și americanii ajungeau pe… Lună!

Oborean de mic copil, Ion Ghițulescu a avut privilegiul să joace fotbal „pe maidan”, cu inegalabilul dribleur Titus Ozon, în imediata vecinătate a fostului stadion al Unirii Tricolor, de lângă Gara Obor.

„De 83 de ani sunt oborean. În 1936, tata a făcut casa unde locuiesc și acum. Este una dintre cele două case de pe stradă făcute în stil florentin, arhitect fiind marele Constantin Joja. Am o obsesie, recunosc, ca acest cartier să-și recapete numele de Regele Ferdinand, cum a fost înainte de a veni comuniștii”

Digi24.ro

Clasa de mijloc a dispărut complet: O țară care avea cândva economia cu cea mai rapidă creștere din lume este acum în colaps

„La capătul acestei străzi, se afla stadionul Unirii Tricolor. Acolo am avut primul contact cu fotbalul de performanță. Iar fotbalul de maidan îl jucam mai ales într-un părculeț de alături, unde doi pomi care există și acum țineau loc de poartă”

„Printre copii cu care jucam fotbal se afla și Titus Ozon, care locuia pe o stradă perpendiculară față de a mea. Era un pic mai mare decât majoritatea dintre noi. Ne înnoda picioarele cu driblingurile lui”

De ce arunca cu bani în… poarta adversarelor Unirii Tricolor!

„Lui tata nu i-au plăcut școlile din jur, așa că m-a dat la una de pe strada Călărași, care se numea Sfântul Andrei, fiind de limba germană. Acolo am avut un coleg de bancă care se numea Mircea Cruțescu, al cărui unchi era arbitru de fotbal. Iar tatăl lui Mircea, colonelul Cruțescu, fusese în conducerea clubului Unirea Tricolor. Și așa am ajuns să intru pe stadion când doream”

„Mergeam și la antrenamentele echipei, iar la meciuri, aruncam din tribună cu bani în poarta echipei adverse, pentru ca Unirea Tricolor să marcheze acolo. Era o echipă subvenționată de negustorii din Obor. Mă și împrietenisem cu jucătorii. Fapt interesant, mijlocașul Ion Boteanu își făcuse la parterul tribunei de beton a stadionului un magazin de legume și fructe”

Digisport.ro

Alex Pițurcă, filmat în parc cu o tânără! Cristina Ich a reacționat imediat și a făcut anunțul

„După război, Unirea Tricolor a fost desființată, după ce fusese acuzată că ar fi colaborat cu legionarii, iar unii dintre jucători au făcut pușcărie. După ea a jucat pe acel stadion, Dinamo 6, despre care se zicea că era echipa pompierilor. Toate acestea m-au făcut să mă îndepărtez în acea perioadă de fotbal”

Dosarul politic care i-a pecetluit destinul

„După patru clase la Sfântul Andrei, am intrat primul la Sfântul Sava. Pe-atunci liceul cuprindea opt clase. O lăsasem moale cu sportul, mai jucam doar lapte-gros. Abia în cursul superior am început să joc baschet. Și avea să îmi ajute pentru mai târziu”

„Tata, ca și mama, lucra în Ministerul Agriculturii. La un moment dat ajunsese directorul Direcției Proprietății, cea mai importantă din minister, el având calitate juridică de a se afla în acea funcție. Un prieten de-al lui, ajuns la un moment dat ministru adjunct, l-a sfătuit să mă dea la chimie industrială”

„În 1947, cu doi ani înainte de a termina liceul, tata a fost acuzat de Ana Pauker, căreia nu-i plăcuse atitudinea lui față de colectivizare, că ar fi livrat documente cu caracter secret agenților unui stat străin. Dăduse niște documente, dar nu secrete, ci publice, și nu agenților, ci unui cunoscut de-al lui, deputat țărănist”

„Pe-atunci tocmai era în desfășurare Procesul Maniu. Au venit la noi acasă, au făcut percheziție și l-au arestat pe tata. Pentru așa ceva, se dădea condamnare de 10 ani, ori lui tata i-au dat doar un an, dovadă că acuzațiile contra lui fuseseră fabricate. A stat, însă, doi…”

„În 1949 am terminat liceul și urma să dau la facultate. Cu o lună înainte, tata fusese eliberat. M-am înscris la chimie industrială. Însă se cerea un dosar, în care, printre altele, trebuia să prezinți și cazierul tatălui. Văzând scris acolo că fusese condamnat, secretarul mi-a spus fair că pot să dau examen, dar sigur nu voi fi admis. Ceea ce s-a și întâmplat…”

„Jucam baschet, destul de bine, la o echipă numită Flacăra. Așa că am profitat să le spun celor de-acolo că dacă mai vor să mă păstreze, să mă ajute cu un loc de muncă. Așa am ajuns colaborator la Agerpres, doar pentru un an, când urma să dau din nou examen de admitere. Pe-atunci, acolo erau la sport Paul Ochialbi și Ilie Goga”

Dat afară de la IEFS, a ajuns în „matca” vieții sale: secția de sport a radioului național

„A doua oară am dat admitere la IEFS. De această dată însă nu am mai prezentat cazierul tatălui. Am intrat printre primii. După trei luni însă, am fost chemat la secretariat fiind atenționat că nu aveam dosarul complet. Clar, era vorba de cazierul tatălui, așa că l-am adus”

„După o săptămână, am fost chemat de decan, care era Leon Teodorescu. La origini, argeșean, ca și tata. Dialogul a decurs cam așa: «Ce să fac eu cu tine, că trebuie să te dau afară?» – «Păi dați-mă, că sunt obișnuit» – «Da, dar când o să se vadă că te-am dat afară după trei luni, o să fiu întrebat de ce nu te-am dat de la început, și pot avea necazuri» – «Păi, ce mă sfătuiți să fac?» – «Să pleci tu singur!»”

„Așa că m-am dus din nou la cei de la Flacăra și le-am spus o minciună, cum că de la facultate mă obligă să joc în echipa institutului și că dacă vor să rămân la ei, să îmi găsească un loc de muncă, pentru a mă lăsa de facultate„

„După o săptămână, mi-au spus să mă duc la radio, pentru că se dădea concurs la secția sport. Am dat acel concurs, eram vreo trei, și am ieșit primul. Așa am ajuns eu la radio, în 1951, aici necerându-se dosar”

„Șeful secției era unul George Ionescu. El și cu fratele lui, Titi, jucaseră în naționala noastră de rugby. La început făceam știri. Comentariul săptămânal de sport nu-l putea face decât șeful secției„

„De fapt, redactorii și reporterii pe-atunci nici n-aveau voie la microfon, pentru asta existând crainici profesioniști, foarte buni vorbitori de limba română, șeful lor fiind profesor de dicție la institutul de teatru„

„După vreo trei luni, s-a considerat că puteam mai mult. Așa că mi-au dat sarcină să fac o emisiune de 20 de minute care s-a numit «Cu microfonul printre sportivi». Era o premieră, pe-atunci abia începându-se să se lucreze cu bandă de magnetofon. Mi s-a dat voie să prezint momentele acelei emisiuni care era înregistrată”

Cumpăna din armată: ofițer sau sportiv?

„În noiembrie însă, a trebuit să plec în armată. Pe-atunci mai jucam și rugby, la Pandurul, care era echipa secundă a lui CCA și totodată a regimentului de tancuri. M-au asigurat că după trei luni, cât trebuia să fac instrucția, urma să mă aducă la ei”

„Am fost trimis la Bacău, numai că, descoperindu-se că aveam bacalaureatul, am fost trimis să fac școala de ofițeri de rezervă. Au fost niște luni groaznice, pe dâmburile alea de pământ din preajma Bacăului, urcam și coboram cu pușca în mână. Am și rupt una. Iar hrana și cazarea erau ca la soldați”

„După trei luni au apărut în unitate unii de la CS Armata Iași. Printre ei și unul de la secția de baschet, Pronovici, care m-a întrebat dacă nu vreau să mă duc la ei. Cum să nu vreau, mai ales că scăpam de calvarul ăla!”

„A doua zi, comandantul m-a chemat pe mine și pe un boxer și ne-a spus că ne ceruseră cei de la Iași, întrebându-ne ce voiam să fim, ofițeri de rezervă sau sportivi, acest din urmă cuvânt pronunțându-l cu mult dispreț. La care, spre uimirea lui, i-am răspuns «Sportivi!»”

„Așa am ajuns la echipa de baschet de la Iași, unde am jucat un an și opt luni, până s-au desființat toate cluburile militare sportive. Între timp se mărise de la doi la trei ani stagiul militar”

„În 1954, ținându-se Festivalul Mondial al Tineretului la București, cei de la radio nu m-au uitat, cerând o dispensă clubului ieșean pentru a-mi da drumul pe perioada respectivă. A fost o chestie binevenită din toate punctele de vedere. Ultima perioadă de armată am petrecut-o la Piatra Neamț, unde le-am făcut secție de baschet”

Revenire cu peripeții la radio: sport contra… salariu pe 6 luni!

„După armată, conform legii, trebuia să revin la radio, numai că cei de-acolo mi-au spus că n-aveau posturi libere și mi-au trântit ușa în nas. Rămăsesem doar colaborator la sport…”

„Un avocat, prieten de-al tatălui meu, m-a sfătuit să mă adresez Comisiei de Litigii, aflată în cadrul instituției. Aceasta mi-a dat dreptate, ba i-a obligat să-mi și plătească leafa pe șase luni, de când făcusem cererea să fiu reprimit”

„Redactorul șef a vrut să mă trimită la Constanța, însă n-am acceptat, cerând să fiu în locul de unde fusesem luat în armată, adică la sport. Finalmente a acceptat, așa că am închis și eu ochii la banii pe șase luni”

Primul comentariu, la Petroșani, cu CCA oaspete…

„La Jocurile Olimpice de la Helsinki, 1952, naționala noastră de fotbal a jucat cu Ungaria. A comentat de-acolo trimisul ziarului «Sportul Popular», Radu Urziceanu. La un moment dat, acesta a spus că «Ungurii joacă dur, așa cum au făcut de fiecare dată împotriva noastră». Când s-a întors în țară, i s-a interzis să mai facă transmisii, considerându-se scandaloasă acea afirmație a lui”

„Pentru a comenta a fost adus de la știri un evreu, Raul Bart, care avea un debit verbal extraordinar, dar și exagera foarte mult. Plecând la Olimpiada de la Melbourne, nu s-a mai întors”

„Înaintea plecării lui se vorbea ca să mai facă și alții transmisii. Așa că am fost trimis pentru o probă la un meci de campionat, în ultima etapă din acea ediție, la 30 noiembrie 1955, Minerul Petroșani – CCA 1-1, acela fiind primul meu comentariu”

„Înainte, am fost la cabine să cunosc jucătorii, să aflu informații. Transmisia am făcut-o de la marginea terenului, neexistând cabine. Când am primit legătura, m-am blocat de n-am mai putut spune nimic. M-am redresat până la final, iar în redacție am fost pupat, primind felicitări”

Premieră națională: transmisiuni alternative de la meciurile etapei

Microbiștii născuți… mai devreme, ca să nu spunem cei peste 40 de ani, își amintesc că în vremurile în care o transmisiune tv a unui meci devenise un „lux” pentru TVR, toată suflarea fotbalistică de la noi era „lipită” în timpul etapei cu urechea de radio, singura legătură „în direct” cu meciurile etapei fiind mult îndrăgita emisiune „Fotbal minut cu minut”. „Autor”: Ion Ghițulescu.

„Emisiunea cu transmisiuni alternative de la meciurile etapei eu am conceput-o. Văzând că existau în Franța și în Italia, în 1964 i-am propus-o lui George Ionescu. La noi, însă, era complicat. Tehnic, nu puteam face mai mult de patru legături. Am făcut probe să transmitem măcar patru meciuri. Dar George Ionescu era fricos, temându-se că nu va ieși cum trebuie, și a decis să renunțăm…”

„Noroc cu Octavian Paler care era vicepreședintele Radioteleviziunii și cu Ioan Grigorescu, care l-au tot «bombardat» s-o facă, până a cedat. Și în primăvara lui 1965, am pornit-o”

„Între timp, cu eforturi considerabile din partea radioului, se făcuse cabina 35, cea din care se puteau face 16 legături diferite. Din ea s-a realizat emisiunea, care la început s-a numit «Sport și muzică». Nu avea doar fotbal, se mai transmiteau și alte sporturi”

Cum i-a ales pe „clasicii” Domozină, Ilisei, Secoșan, Minoiu…

„Eu eram șeful secției când s-a pus problema corespondenților, comentatorilor de la fața locului… Corespondentul nostru de la Cluj ni l-a recomandat pe Victor Tudor Popa, Grigore Ilisei era colaborator la Radio Iași, Sebastian Domozină era corespondent de la Radio Craiova. Nicolae Secoșan a apărut mai târziu, după ce noi am făcut un concurs pentru crainici, el câștigându-l. Și tot așa”

„Am fost la coordonare destul timp, dar voiam să fac și transmisii de la stadion. Pe-atunci, la secția agrară a radioului lucra Gheorghe Minoiu, căruia nu-i convenea acolo și voia să plece. M-a rugat să-l ajut. Era un oltean simpatic și l-am adus la sport. La început a făcut știri, încercase să transmită și de pe stadion, dar nu s-a descurcat. Atunci l-am luat să facă coordonare și în ultimă instanță a rămas el cu această treabă”

„Transferul” de la Steaua la Dinamo a ținut de… Lucescu! Ce nume de jucător n-a avut voie să-l rostească la radio!

Deși a fost sportiv la CCA, clubul Armatei, redenumit Steaua din 1961, Ion Ghițulescu a fost perceput de microbiști ca fiind suporter al marii rivale Dinamo pentru că a transmis mai mult meciuri din Șoseaua „Ștefan cel Mare” decât partide ale „militarilor”. Motivul este… Mircea Lucescu! Cu care reputatul comentator radio a „antrenat” o veche prietenie născută din admirație pentru unul dintre simbolurile lui Dinamo.

„Multă lume și-a făcut impresia că eram dinamovist. Primele transmisii și cele mai multe au fost cu Steaua, pentru că acolo, la CCA, fusesem sportiv. Cu Dinamo am început să fac ceva mai multe transmisii după ce a ajuns jucător și mai apoi antrenor la ei Lucescu”

„De ce? Pentru că soția lui lucra la radio, în aceeași secție cu soția mea, împrietenindu-se. Astfel s-a format un grup de prieteni cu mai multe familii, printre care și cea a lui Neli și Mircea Lucescu. După ce s-a mutat la Corvinul, m-am dus adesea și la Hunedoara. Am un respect deosebit pentru el și pentru munca lui”

„Am comentat meciurile lui Dinamo cu Real Madrid, din 1963. La ei juca Ferenc Puskás, care fugise din Ungaria. N-a venit la București de teamă că-l vor aresta ungurii ca să-l ia înapoi. Înaintea returului din Spania, unul de la securitate mi-a spus foarte clar: «În transmisia dumitale nu există Puskás!». A jucat, a și marcat! Și eu spuneam «Mingea la numărul 10… gol numărul 10». Exagerări penibile…”

„În radio, era un colonel de securitate la secția internațională. Pe mine mă știa că nu fac probleme, că m-am întors de fiecare dată. O dată, la o olimpiadă, cei de la Europa Liberă îmi propuseseră să rămân și să lucrez la ei. Și i-am spus despre acel eveniment. Cred că i-am câștigat încrederea, căci atunci când mai plecam, nu-mi spunea nimic, față de alții pe care îi instruia ce să facă, ce să zică și ce să nu zică…”

„Înaintea unei deplasări, m-a luat deoparte și mi-a zis: «Un singur lucru am să-ți spun, nu te mai duce la bere cu Nicu Munteanu». Nicu lucrase cu noi la radio până a emigrat în Israel și l-a adus Noel Bernard redactor la secția sport a Europei Libere. Așa că era prezent la toate manifestările sportive unde erau implicați români. Și ne întâlneam, ne pupam, iar până să înceapă meciul sau ce era, mă invita la o bere. Așadar, cineva dintre colegii mei mă «turnase» că am stat la bere cu el…”

A transmis în direct primul pas al omului pe Lună

Era 20 iulie 1969, ora 20:18 GMT, când modulul lunar „Eagle” (Vulturul)  în care se aflau cosmonauții americani Neil Armstrong şi Buzz Aldrin a atisn suprafața Lunii. Iar pe 21 iulie 1969, la ora 02:56 GMT, Neil Armstrong devenit primul om care pășea pe Lună, rostind fraza istorică „Este un pas mic pentru un om, dar un pas mare pentru omenire”. Ion Ghițulescu a avut privilegiul să transmită în direct acest pas…

„Americanii au solicitat guvernului român să facem acea transmisie. Și s-a acceptat, dovadă că relațiile noastre cu URSS se răciseră. Așa de pregătiți au fost, că ne-au trimis și nouă, și celor de la TVR, o revistă în limba română despre primul om care urma să pășească pe Lună, cu comentarii, fotografii, biografiile celor trei astronauți și minut cu minut întreaga desfășurare a aselenizării, ceva extraordinar”

„I-am avut în emisiune pe Catinca Ralea, fiica academicianului, care era șefa secției de limbă engleză de la radio și pe un fizician. Am avut aceeași imagine precum cei de la TVR, dar noi am avut în plus și comentariul în direct de la Dallas, inclusiv discuțiile cu astronauții, Catinca traducând totul. A fost ceva unic în istorie…”

Ion Ghițulescu a rămas un om „de radio” până la pensionare, deși tentația televiziunii a fost mare. Era mereu chemat când era suspendat… Cristian Țopescu!

„Nu m-a tentat să mă angajez la televiziune. Dar am transmis pentru TVR. E diferență mare. În timp ce la radio trebuie să oferi imaginea competiției, la tv e suficient să comentezi. Culmea, am fost mai mereu chemat când era suspendat Cristian Țopescu„

„Mi-amintesc de un moment amuzant de la Cupa Davis, România – Marea Britanie, la dublu, eu auzind tot ce se vorbea în teren. La un moment dat, Ilie Năstase l-a înjurat pe un englez. Ăla s-a enervat, s-a dus la arbitru să-i spună, și începuse un mic scandal….”

„Țiriac, care era pe fundul terenului, a venit agale spre locul discuțiilor și l-a întrebat pe tenismenul englez ce s-a întâmplat. «M-a înjurat, m-a băgat în mama» – a primit răspunsul. «Și ce, tu ești obligat să te duci?» – a replicat Țiriac, detensionând atmosfera”

„Și încă una bună… A fost un campionat european la Budapesta, în 1948, unde Angelica Rozeanu a noastră era mare favorită. Nefiind nimeni trimis de la radio la fața locului, au adus în studio o masă de ping-pong și în timp ce comentatorul vorbea, doi băieți jucau pentru a induce ideea că se transmitea chiar din sala de concurs. Cei care au avut această idee năstrușnică, Tudor Vornicu, Sebastian Bonifaciu și Emanuel Valeriu, au fost cu toții dați afară în ziua următoare”

„În 1994 m-am pensionat. Am mai rămas puțin consilier al directorului general de la Radio, răspunzând în același timp și de direcția de programe. Era pensie cu cumul de leafă. Iar în 2005 a venit o altă directoare, care mi-a spus că nu avea nevoie de consilier, încheind atunci toate socotelile cu radioul”

CV ION GHIŢULESCU

– Data nașterii: 27 august 1930
– Locul nașterii: Bucureşti
– 1951: reporter al Secţiei Sport a Radiodifuziunii Române
– 1960: şeful Secţiei Sport a Radiodifuziunii Române
– 1990: director al Direcţiei Programe a Radiodifuziunii Române, membru în Consiliul de Administraţie până în 1996
– 1996: pensionat pentru limită de vârstă, dar a continuat să lucreze în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune
– 1996: numit consilier pe probleme de programe la Cabinetului Preşedintelui-Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune

• „Fără radio, aș fi fost un ilustru necunoscut” – Ion Ghițulescu
• 750 de meciuri a comentat Ion Ghițulescu în cei 47 ani ai carierei sale „în direct de pe stadion”, începând cu Minerul Petroșani – CCA 1-1, din 30 noiembrie 1955 și încheind cu Gloria Bistrița – FC Brașov 3-1, pe 14 septembrie 2002
• 165 de deplasări în străinătate a efectuat Ion Ghițulescu „în interes de serviciu”, prima fiind în 1957, la Belgrad, la un meci al echipei naționalei cu Iugoslavia, pierdut cu 0-2, în cadrul preliminariilor CM din 1958, din Suedia
• 10 competiții majore a comentat Ion Ghițulescu pentru ascultătorii radio din România: 7 ediții ale Jocurilor Olimpice (Roma 1960, Tokyo 1964, München 1972, Moscova 1980, Los Angeles 1984, Barcelona 1992, Atlanta 1996) și 3 Campionate Mondiale de fotbal (Anglia 1966, Italia 1990, SUA 1994)