News

Mita pe care o cereau polițiștii din Vâlcea șoferilor trași pe dreapta. Cum operau aceștia

Au fost percheziții în Vâlcea, după ce procurorii au descoperit că mai mulți polițiști luau mită de la șoferi, pentru a nu le lua carnetul. Cum își alegeau „clienții”
18.08.2025 | 21:15
Mita pe care o cereau politistii din Valcea soferilor trasi pe dreapta Cum operau acestia
Mita pe care o cereau polițiștii din Vâlcea șoferilor trași pe dreapta. Cum operau aceștia. Foto: Facebook/ hepta.ro/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Luni, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie au efectuat o serie de percheziții la locuințele unor polițiști din Vâlcea. Mita pe care o cereau aceștia, pentru a nu-i lăsa pe șoferi fără permis.

Mita pe care o luau polițiștii din Vâlcea

Ministerul Public a anunțat că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie, fac cercetări în cazul unor polițiști rutieri din Vâlcea, suspectați de corupție.

ADVERTISEMENT

Aceștia „vânau” șoferii, după care îi trăgeau pe dreapta. Pentru a nu le suspenda permisul de conducere, ei cereau șpăgi de cel puțin 100 de euro, însă anchetatorii spun că mai primeau și parfumuri scumpe sau bijuterii de brand, conform observatornews.ro.

Cum erau aleși „clienții”

Cel puțin doi agenți au intrat în vizorul autorităților. Ei și-ar fi selectat „clienții” în funcție de valoarea mașinilor pe care le conduceau. Astfel, dacă polițiștii primeau mită, ei nu mai înregistrau sancțiunile în baza de date, ori le înregistrau după ce expirau sancțiunile. În acest fel, niciun alt polițist nu putea vedea în sistem că șoferul respectiv are dreptul de conducere suspendat, relatează sursa menționată.

ADVERTISEMENT

Mai mult decât atât, ofițerii DGA suspectează că există zeci, poate sute de astfel de cazuri. Acest lucru se va stabili în cadrul anchetei. Între timp, s-au ridicat documente și mai multe calculatoare din cadrul IPJ Vâlcea.

ADVERTISEMENT

„În cursul zilei de astăzi, sunt puse în executare un număr de 12 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor agenți de poliție și ale unor persoane fără calitate specială, precum și la două birouri dintr-o structură a Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. De asemenea, sunt efectuate percheziții auto asupra autovehiculelor utilizate de mai multe persoane implicate în cauză.

ADVERTISEMENT

Totodată, sunt puse în executare 3 ordonanțe de ridicare de înscrisuri și bunuri de la sediul IPJ, precum și 4 mandate de aducere, două dintre acestea vizând agenți de poliție”, se arată într-un comunicat transmis , luni, de DGA.