Mitchell Weiser a marcat golul serii în Europa League! L-a copiat pe Marco van Basten sub ochii lui Moţi! Video

Razvan Nicolae   
in Europa League
30/11/2018, 09:59
Mitchell Weiser a marcat golul serii în Europa League! L-a copiat pe Marco van Basten sub ochii lui Moţi! Video GALERIE FOTO
Mitchell Weiser a marcat golul serii în Europa League

Mitchell Weiser a marcat golul serii în Bayer Leverkusen – Ludogoreţ 1-1, meci care s-a disputat în etapa a 5-a din Grupa A din Europa League. Mijlocaşul de 24 de ani şi-a salvat echipa de la o înfrângere în faţa campioanei Bulgariei, echipă care nu mai are nicio şansă să se califice în 16-imile de finale ale competiţiei.

În minutul 85 al meciului Bayer Leverkusen – Ludogoreţ 1-1, Mitchell Weiser a marcat cu un şut dintr-un unghi imposibil, după ce Renan, portarul bulgarilor, respinsese o minge centrată în careu. Mijlocaşul neamţ a trimis mingea în poarta campioanei Bulgariei din marginea careului.

Mitchell Weiser a marcat golul serii în etapa a 5-a din Europa League

Mitchell Weiser a marcat golul serii în meciul Bayer Leverkusen – Ludogoreţ 1-1, iar reuşita mijlocaşul neamţ a adus aminte de Marco van Basten. În urmă cu 30 de ani, pe 25 iunie 1988, fostul mare fotbalist a înscris un gol dintr-un unghi imposibil în URSS – Olanda 0-2, finala Campionatului European din Germania de Vest. Olandezii de la De Telegraaf şi-au readus aminte de reuşita conaţionalului lor şi au titrat: “Leverkusen a egalat cu un gol ca al lui van Basten”.

Bayer Leverkusen ocupă primul loc în Grupa A şi este deja calificată în 16-imile de finală ale Europa League. De cealaltă parte, Ludogoreţ Razgrad este pe ultimul loc în grupă, cu trei puncte obţinute, şi nu mai are nicio şansă să meargă în primăvara europeană. În meciul de pe “BayArena”, Cosmin Moţi a fost integralist şi a primit un cartonaş galben. Claudiu Keşeru, cel mai bun marcator al campioanei Bulgariei, a fost doar rezervă şi nu a fost introdus pe teren de Antoni Zdravkov. Marcelinho a fost autorul golului lui Ludogoreţ, în minutul 69 al partidei, reuşita venind după o pasă primită de la Jakub Swierczok. În ultima etapă, Bayer Leverkusen va juca, în deplasare, cu AEK Larnaca, în timp ce Ludogoreţ primeşte vizita lui FC Zurich.

Închide ×