Apele la Rapid nu sunt deloc liniștite. Suporterii nu sunt mulțumiți de felul în care echipa a arătat în primele 5 etape, iar aducerea lui Neil Lennon la club nu a dat rezultate până în acest moment. Planul lui Dan Șucu pare ineficient, iar derby-ul cu Dinamo poate fi decisiv.
Dumitru Dragomir a vorbit la emisiunea “MAX Profețiile lui Mitică”, despre situația giuleștenilor. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a mărturisit că s-a întâlnit cu Dan Șucu, omul numărul unu de la Rapid, și i-a oferit câteva sfaturi.
„Mi-a părut rău de Rapid. Mie îmi pare rău de Șucu. Asta e o meserie a dracu’. Face din om neom. Poți să ai 5 doctorate, aici trebuie să fii omul dracului ca să reușești. El nu a băgat încă bani mulți, dar o să bage. E ambițios. Băgă bani, baltă are.
Pe el nu îl deranjează neapărat pierderea banilor acum. Jignirile sunt problema. Dacă nu rezistă, o ia pe medicamente. Vai de mine! El e un gentleman. M-am întâlnit cu el la tenis acum 3 zile. I-am zis: ‘Fă de așa natură să liniștești galeria. Pune-l pe Bocciu’. El a dat din cap. Cam da, cam nu. Ar trebui să-i dea importanță șefului de galerie. Ei sunt oameni speciali. Foarte greu găsești oameni care să liniștească nebunii”.
Mitică Dragomir e de părere că revenirea lui Bocciu în galerie ar putea aduce lucruri bune la echipă, întrucât poate gestiona mult mai bine situația tensionată din peluză. Dragomir crede că Dan Șucu poate avea probleme mari în perioada următoare dacă nu va reuși să redreseze începutul de coșmar de sezon.
„Eu cred că este o chestiune bună pentru Rapid că se întoarce Bocciu. Eu, dacă aș fi în locul lui Șucu, l-aș chema la o cafea. Cu Bocciu se poate discuta. Nu-l mai jignesc pe el. Cine rezistă? Câți sunt ca mine? Să te înjure 50 de mii de oameni pe stadion și să te duci în mijlocul lor. Eu aveam o viață în spate de înjurături.
Eu i-am spus: ‘Dane, îți doresc să fii sănătos și să reziști la tăvăleală. Tu nu știi ce înseamnă Rapidul’. Pe mine mă alergau acum 45 de ani maseurii cu sulițele pe Giulești. Mă înțepau cu niște sulițe pe un culoar. Nu știam unde să fug. Din teren m-au luat.
Acum 3 zile m-am întâlnit cu Șucu. Eu fac plimbări în parc, el joacă tenis. Ai văzut cum arată? Are un fizic… Cred că ar putea să joace în locul multora pe care i-a adus Lennon. Eu nu îi dau sfaturi. Eu pot să-i mai zic câte ceva, dar îl respect. Nu am avut nicio afacere cu el, dar oamenii care reușesc în afaceri sunt băieți deștepți”, a explicat Mitică Dragomir.
Dragomir a comentat și venirea lui Neil Lennon la echipă. Fostul șef al LPF consideră că antrenorul potrivit ar fi fost Marius Șumudică și nu înțelege de ce Dan Șucu a ales să meargă pe mâna unui antrenor străin, având în vedere că Șumi ar fi fost mult mai aproape de spiritul giuleștean.
„Singurul care se potrivea pentru Rapid era Șumudică. Pe el îl primeau și suporterii bine și știe meserie. Nici scump nu e. Nu înțeleg cine l-o fi influențat pe domnul Șucu să nu-l aducă. Pe suporteri nu îi mai poate domoli nimeni. E greu. Îi prevăd un sezon trist domnului Șucu. Nu a adus niciun jucător mai bun decât cei vechi”.