Joyskim Dawa l-a dat pe spate încă o dată pe Mitică Dragomir, care e sigur că fundașul african ar putea juca la orice oră în Premier League. „Oracolul de la Bălcești” știe câți bani ar putea să primească Gigi Becali în schimbul stoperului transferat de la FC Botoșani.
Gigi Becali ar putea să dea lovitura cu Joyskim Dawa. Fundașul transferat de la FC Botoșani a evoluat în ultimii doi ani sub comanda lui Mihai Pintilii și Elias Charalambous, care l-au transformat într-un stoper de top din Europa League.
„Oracolul de la Bălcești” a vorbit despre Joyskim Dawa la „Profețiile lui DON Mitică”. Show-ul cu Horia Ivanovici și Dumitru Dragomir poate fi urmărit doar pe site-ul FANATIK.RO, de la ora 13:30, în fiecare zi de luni.
Mitică Dragomir e sigur că Gigi Becali va încasa 10 milioane de euro în urma transferului lui Joyskim Dawa. Fostul șef de la LPF îl vede pe fundașul central jucând la orice echipă din Premier League.
„Fotbalist bun e Dawa. Joacă titular în Premier League la trei sferturi din echipe. Ce forță are, cum sare la cap. Ia pe el 10 milioane, îmi place forța lui. Are o forță, dorință și răutate de fotbalist în el. Cisotti știe fotbal, dar e firav.
Și ăla de la Sfântu Gheorghe (n.r. – Marius Ștefănescu), dar e firav”, a declarat Dumitru Dragomir la „Profețiile lui DON Mitică”, show live pe site-ul FANATIK.RO.
Joyskim Dawa l-a înlocuit pe Ngezana în PAOK – FCSB, scor 1-2, și a înscris golul victoriei pentru „roș-albaștri”. La finalul partidei din Grecia, stoperul a mărturisit că a simțit că va marca din momentul în care a pășit pe teren.
„A fost un sentiment extraordinar. Când am intrat în meci, am avut senzația că o să marchez. Prima repriză a fost foarte grea, ei au avut un gol și unul anulat, dar ne-am revenit după eliminarea lor. Mi s-a spus la vestiare că voi intra după galbenul lui Ngezana și m-am încălzit bine.
Ei și suporterii au pus foarte mare presiune pentru cartonașe. A fost bine că am păstrat un echilibru. La gol, am vorbit și cu Mihai Popescu: el să stea la prima bară, eu la a doua. Radunovic a centrat perfect.
E clar că nu este terminată calificarea. Trebuie să ne concentrăm, dar acasă vor veni și suporterii alături de noi”, a spus fundașul de la FCSB.