Un nou scandal din cauza arbitrajului a izbucnit în fotbalul românesc după derby-ul câștigat de Rapid cu 3-2 în fața rivalei Dinamo. Dumitru Dragomir a spus totul în direct și a numit principalii vinovați. Cum l-a catalogat pe Istvan Kovacs, „centralul” partidei.
Prima etapă din play-off nu putea să fie inaugurată și fără un scandal din cauza arbitrajului. Meciul dintre Rapid și Dinamo a avut atmosferă, goluri, dar, din păcate, și discuții aprinse pe seama deciziilor luate de „cavalerii fluierului”.
Arbitrajul din Giulești a stârnit reacții puternice. Însuși Cristi Borcea, fostul conducător al lui Dinamo, a avut o ieșire dură în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA după partida câștigată de Rapid, echipa pe care nu a ezitat să o critice. În ceea ce îl privește pe Dumitru Dragomir, el nu l-a absolvit de vină pe Istvan Kovacs, dar a spus că principalii oameni care au creat toată această polemică sunt cei care s-au aflat la VAR.
„Istvan Kovacs a greșit, dar e om. A greșit capital… Dar este om. Are dreptate 100% Dinamo! A fost greșeală mare, era la 3 metri, la 5 metri de el, nu putea să vadă. I s-a pus o pată… Până la proba contrarie, e greșeală omenească. Vinovați sunt cei de la VAR.
Indiferent de valoarea internațională a lui Kovacs. E un arbitru foarte bun, dar a greșit. Nu există om pe planeta asta care să nu greșească. Noi tăiem capete, sânge… atâta venin în această țară. Nu pot să înțeleg!
Kovacs a greșit rău, ce să ne mai dăm după cireș. Bineînțeles că Nicolescu are dreptate să facă scandal, mai scapi caii…”, a spus Dumitru Dragomir despre arbitrul Istvan Kovacs.
Ulterior, Dumitru Dragomir a abordat și o altă latură în discursul său. Experiența sa de viață l-a adus în punctul în care a aflat motivul din spatele stării de ură și dispreț din rândul românilor în ziua de azi.
„Eu am analizat și mi-am dat seama că nu doar sărăcia face din om neom… ci și traiul bun face din om neom, că nu îl înțelegi niciodată pe cel nevinovat, cel sărac… Nu numai sărăcia. Eu credeam că doar sărăcia, dar nu! Sunt unii cu funcții nemaipomenite care vor să îi radă pe cei din jurul lor…”, a mai spus Mitică la „Profețiile lui Mitică”.