Dumitru Dragomir a trecut în revistă averile celor mai bogaţi oameni din fotbalul românesc. În direct la „Profeţiile lui Mitică” acesta a vorbit despre afacerile extrasportive ale lui Gigi Becali şi Dan Şucu.
Transferul lui Denis Drăguş la FCSB şi, mai ales, salariul anual de un milion de euro pe care îl încasează au fost punctul de plecare al discuţiei despre averea lui Gigi Becali. Mitică Dragomir consideră că acesta ar avea, cu toate investiţiile în terenuri şi alte afaceri, aproximativ un miliard de euro.
Fostul şef al LPF a dat şi un exemplu de afacere care contribuie cu aproape 500 de milioane de euro la averea lui Gigi Becali. Este vorba de proiectul de infrastructură din zona de nord-est a Capitalei şi care vizează realizarea unei centuri ocolitoare de tip autostradă, începând de la intersecția străzii Erou Iancu Nicolae cu Bd. Pipera până în zona străzii Zimnicea, cu traversare peste autostrada A3.
„Gigi Becali face utilităţile, le face el, pe banii lui. Cred că asta îl costă vreo 2-3 milioane de euro. Dar, cu utilităţile lui Gigi, preţul pământului sare acolo de la 200 la 500 de euro pe metru pătrat. Din ce am auzit eu, el are peste 80 de hectare acolo. La 500 de euro/metru pătrat asta înseamnă peste 400 de milioane de euro, numai terenurile alea”, a punctat Mitică Dragomir.
De pe urma acestui proiect de infrastructură profită şi patronul Rapidului. „Dan Şucu are şi el terenuri, acolo lângă Gigi. N-are atât de multe hectare, dar are”, a mai spus fostul şef al LPF.
Mai mult, acesta crede că finanţatorul giuleştenilor şi al italienilor de la Genova este mai bogat decât patronul FCSB. „Şucu e miliardar. Convingerea mea e că e mai bogat ca Gigi Becali. Du-te într-unul din magazinele lui şi – din ce-am auzit – are vreo zece.
Eu am fost la Constanţa, e mare cât vezi cu ochii. Şi n-ai de unde să cumperi din altă parte, doar de la el. Din magazinele astea cred că scoate cel puţin 100 de milioane de euro profit pe an. Numai din magazine!”, a subliniat Mitică Dragomir.