Mitică Dragomir este de părere că Dan Șucu și Mihai Rotaru nu au șanse de reușită cu un un posibil demers de îndepărtare a lui Gino Iorgulescu din funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România.
Despre acest scenariu a început să se vorbească în contextul în care acesta din urmă a fost acuzat recent că „face cărțile” pentru Gigi Becali și FCSB, după ce LPF le-a dat roș-albaștrilor acordul pentru a-l reintroduce din nou în lot pe Malcom Edjouma, fără a-i rezilia mai întâi contractul și a semna apoi altul, așa cum prevede regulamentul, întrucât mijlocașul fusese anterior scos din lotul pentru Superliga.
Doar că fostul președinte al Ligii a apreciat că un astfel de deziderat nu poate fi dus la îndeplinire decât cu intervenție de la cel mai înalt nivel posibil în statul român, de la președintele țării Nicușor Dan sau de la premierul Ilie Bolojan.
„Nu câștigă niciodată președinții sau patronii cu Liga. Liga e stat în stat. Stat în stat. Reține ce spun. Poate să… Nu, că liga nu poate să influențeze titlul, Federația poate. Federația prin arbitrii te fură să…
Șucu crede că este corectitudinea de la societățile private, societățile comerciale private, în care nu poți să miști din front. La Ligă… Supune Adunării Generale, e hotărârea Adunării Generale, Gino trebuie să pună în practică. Ce să faci? Ce pot să-i fac?
Nu, că nu e o lege. Faci Comitet Executiv și iei hotărârea în Comitetul Executiv, treci prin Adunarea Generală, n-are nimeni ce să-ți facă. (n.r. Dacă au dreptate Dan Șucu și Mihai Rotaru când spun că ar fi trebuit măcar să fie consultați) Da, da, da.
(…) (n.r. Dacă au vreo șansă Șucu și Rotaru să îl dea jos pe Gino) Nu. Numai dacă vine o avalanșă de la primul ministru, cum a fost la mine, Ponta era prim-ministru, avea o putere nebună, i-a chemat pe toți seara, patronii și președinții, le-a promis, dați afară mâine. Și așa, la un vot am pierdut.
Sau Nicușor Dan. Ooo, el e cel mai tare. Se face Adunare Generală și îl curăță imediat. Votează 9 împotriva la 7, democratic. Liga Profesionistă de Fotbal e asociație de drept privat, aici nu ar trebui să intre nici DNA, nici astea. A fost făcută pentru altceva, nu pentru privați, să îi bagi la pușcărie.
Iar Gino este acoperit de hotărârea Comitetului Executiv și a Adunării Generale. Asta spune legea: ce hotărăște Adunarea Generală pune în practică ăla care conduce, administratorul. Niciodată, nici Becali, nici Șucu, îi face Gino varză. Vai de capul meu.
(n.r. Dacă mai are Gino Iorgulescu sprijin politic) Cred că mai are, pentru că ăsta care e șeful PSD-ului, Grindeanu, a fost prieten cu Ponta și se duceau și mâncau acolo la restaurant la el. Eu nu mai știu relația, am văzut că Grindeanu cu Ponta s-au stricat. Nu cred că s-a stricat și cu Gino, nu cred.
Nu au nicio șansă, îi face Gino varză cu regulamentul în față, îi pune la zid. Cu Federația nu te pui, Federația îi toacă. Șucu nu se bagă la prostii. Și ăla de la Craiova. Și Gigi e corect la fotbal, vă spun eu”, a spus Mitică Dragomir la emisiunea „PROFEȚIILE LUI DON MITICĂ”