Unul dintre cei mai iubiți actori din „garda veche”, Mitică Popescu a ajuns în urmă cu câteva zile la spital. Prezentatorul emisiunii D’ale lu’ Mitică, difuzată pe TVR 2, a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar acum starea sa este stabilă.
După ce la începutul lunii și-a sărbătorit ziua de naștere, Mitică Popescu, în vârstă de 86 de ani, se confruntă acum cu probleme de sănătate.
Actorul a fost internat duminică, 18 decembrie, la Spitalul de Urgență Floreasca, secția de Cardiologie. Acum, starea sa este stabilă, este conștient și cooperează cu cadrele medicale.
Totuși, Mitică Popescu a cerut să nu se furnizeze mai multe informații despre starea sa de sănătate, preferând să păstreze discreția în acest sens.
„ Este internat de ieri (n,r duminică, 18 decembrie 2022), dar și-a exprimat dorința de a nu se da informații suplimentare despre starea sa de sănătate.
Cert este că este în stare stabilă, cooperant și conștient”, a dezvăluit doctorul Bogdan Opriță, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, pentru publicația Gândul.
Problemele de sănătate nu sunt singurele pentru Mitică Popescu. Ajuns la o vârstă înaintată, după ani întregi petrecuți pe scenă, actorul a ajuns să facă frigul în propria casă, în plină iarnă.
Mitică Popescu a dezvăluit că se încălzește la o sobă de teracotă pe gaze, însă bănuiește ca acestea nu mai sunt de calitate și nu mai au putere calorică pentru a genera suficientă căldură.
„Nu au presiune gazele, cred că bagă mult aer. Am impresia că nu e flacăra aceea albastră, cum era pe vremuri.
E cam roșie, semn că bagă aer. În plus, nici putere calorică nu mai are. Nu se încălzește deloc în casă. Eu nu am calorifere. Am sobă de teracotă pe gaze”, a declarat Mitică Popescu pentru impact.ro.
În consecință, Mitică Popescu este nevoit să se îmbrace cu mai multe haine groase și uneori chiar poartă geaca în locuință. Cu toate acestea, actorul dezvăluia că se teme de factura la gaz.