Fanatik a publicat ultimul interviu al lui Mitică Popescu despre Rapid, marea lui dragoste. Regretatul actor le cerea giuleștenilor să nu aibă milă de Dinamo! Exclusiv

Mitică Popescu a murit marți, la 86 de ani. Regretatul actor era mare fan al Rapidului, iar ultima dată a vorbit despre “giuleșteni” chiar într-un interviu pentru FANATIK. Redăm mai jos, integral, interviul pe care Mitică Popescu l-a acordat pentru FANATIK în februarie 2022, înaintea unui Rapid – Dinamo. Respectiva partidă avea să se termine la egalitate, scor 1-1. Giuleștenii mergeau ulterior în play-out, iar Dinamo retrograda.

Mitică Popescu, ultimul interviu despre Rapid, marea dragoste. A vorbit pentru FANATIK înaintea derby-ului cu Dinamo, din februarie 2022

Text publicat în 26 februarie 2022. Titlul inițial: Marele actor Mitică Popescu, machiavelic: „Rapid nu-și permite să ajute pe Dinamo” Cum a ajuns suporter al giuleștenilor și ce-i lipsește lui Mihai Iosif. Exclusiv

Rapid – Dinamo suscită un mare interes în ciuda diferenței de valoare, obiectiv și… loc dintre cele două rivale tradiționale. Rapid se prezintă pe „Arena Națională” sâmbătă, ora 20:30, după 8 etape fără victorie (5 egaluri și 3 înfrângeri).

Dinamo vine după „gura de oxigen” luată la Arad (0-0 cu UTA) și victoria (4-0) cu un Gaz Metan rarefiat în „Groapă”, dar, mai ales, depunctarea masivă a echipei din Mediaș.

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori

Marele actor Mitică Popescu, machiavelic: „Rapid nu-și permite să ajute pe Dinamo” Cum a ajuns suporter al giuleștenilor și ce-i lipsește lui Mihai Iosif

Marele actor Mitică Popescu este rapidist de când se știe… și se știe de ceva timp având în vedere că pe 2 decembrie trecut a împlinit 85 de ani. Dintre care 55 pe scenă sau pe platourile de filmare, după ce a absolvit Institutul de Teatru în anul 1967.

De fapt, spune Mitică Popescu în interviul în exclusivitate luat de FANATIK în așteptarea derby-ului Rapid – Dinamo, interacțiunea cu scena este, de fapt, mult mai veche. Iar cea cu stadionul, în general, și cu arena „Giulești”, în special, este la fel de… demult!

Domnule Popescu, cea fost mai întâi: teatrul sau fotbalul?

– Mai întâi am fost eu! (râde) Teatrul și fotbalul au venit cam în același timp. Pe când eram elev de gimnaziu… Aveam serbări, intrasem şi în echipa de dansuri populare româneşti… şi ruseşti, că așa era moda pe atunci.

Când am mai crescut, mergeam foarte des la teatru. Mama iubea foarte mult teatrul şi opereta şi mă lua cu ea. Am făcut multă figuraţie la Teatrul Armatei înainte de a intra la Institutul de Teatru. Prinsesem deja gustul scenei.

Digisport.ro

Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut

Şi trebuie să spun, că nu e o rușine, câştigam destul de mult pentru acele timpuri. Dacă ţineam numai suliţa, îmi dădeau 12 lei, dacă mai spuneam şi vreun cuvânt, luam 20 de lei pe seară. Şi adunam, că aveam spectacol în fiecare seară. Eram la teatru mai mulţi figuranți decât actorii consacraţi.

De la Carmen a lui Mociorniță, la Rapid al Giuleștiului, via CFR Locomotiva

Și fotbalul? Când ați fost prima dată pe stadionul „Giulești”?

– Eram elev la școala primară și tata mă lua cu el la meci… El lucra la Mociorniță… Ulterior „Flacăra Roșie”, iar acum îi zice „Flaros”.

Mociorniță avea echipă de fotbal, Carmen, patronată de unul dintre băieții lui. Au desființat-o comuniștii în 1947 din motive politice, nu se „alinia” noii ideologii de partid și de stat.

Și câțiva jucători, printre care Bazil Marian și Valentin Stănescu au trecut la CFR București… Redenumită Locomotiva în 1950 și Rapid în 1958. Și atunci tatăl meu a luat Locomotiva… (râde) Și pe mine m-a dus pe „Giulești”.

Eeee, pe vremea aia se mergea pe stadion ca la spectacol. Se aplauda, se striga, se încuraja echipa cu urale, dar nu se înjura niciodată adversarul în cor, nici măcar huiduieli nu prea erau, în niciun caz nu era vulgaritatea de acum. Putea să meargă o doamnă, un copil la meci, nu auzeau nimic trivial.

Nici măcar la meciurile cu Dinamo și Steaua?

– Nu, nici măcar… Erai celebrele cuplaje de pe stadionul „Republicii”, erau Rapid, Dinamo, Steaua, Progresul… mergeam mereu, nu lipseam de la cuplaje… Nu, nu erau probleme în tribune, nu era lipsă de civilizație.

Mitică Popescu: „Am dat la lopată și am tras de roabă la construirea stadionului «23 August». Muncă voluntară”

Și fotbalul era altfel…

– Da, și fotbalul era altfel. Erau numai 12 echipe, valorile se concentrau la mai puține echipe decât acum și se juca alt fotbal, eu zic, prin comparație cu prezentul, că era mai valoros… mai spectaculos cu certitudine.

Și se luptau la titlu mai multe echipe, nu ca acum, CFR Cluj și Steaua… asta… FCSB, cum îi spune acum… Erau echipe puternice și la Oradea, și la Arad, și la Timișoara… cele patru din București… Rapid, Dinamo, Steaua, Progresul… Cam jumătate, cam șase se băteau mereu la titlu.

Și pe „23 August”… că am participat la muncă voluntară când s-a construit…

La lopată?

– Da, da, la lopată… (râde) Și am tras de roabă… Ce, era o rușine să muncești? Mai ales la așa o construcție, un stadion mare și modern… S-a construit cu muncă voluntare pentru „Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenților” din 1953. Au venit tineri din toată lumea… peste 30 de mii din vreo 110 țări.

Am fost la primul meci pe „23 August”, România-Ungaria, finala turneului, am pierdut cu 5-3, după ce am condus cu 3-1 la pauză… Și nu s-a scandat „Afară, afară cu ungurii din țară!” (râde)

Farmecul vieții pe timpul celebrelor cuplaje bucureștene. Până te racola  Steaua sau Dinamo

Și cu Rapid cum a fost?

– Frumos… greu… chinuitor… dar frumos… vă dați seama cât am văzut eu din istoria modernă a Rapidului dacă am 85 de ani… (râde)

Mă duceam și a fost în „B”, la ora 11, nu se televiza pe atunci un meci de „B”, matineul era lege pentru Divizia B.

Erau tradiționalele derby-uri de „B” cu Progresul, cu Sportul Studențesc, au fost și cuplaje pe „Republicii”… mai erau din București Metalul, Autobuzul, Mecanică Fină, Automatica…

Și venea, domnule, lume la Divizia B, mai țineți minte „23 August” plin la un Rapid – Progresul prin… 1979, 1980… 80.000 de spectatori au fost, s-a și televizat, o premieră cred pentru Divizia B… A pierdut Rapid cu 3-1 și a promovat Progresul…

Venea atâta lume că-mi amintesc odată pe „Republicii”… m-am așezat mai aproape de teren, mai jos în tribună, s-a umplut tribuna, erau oameni și pe scări, și eu trebuia să plec înainte de final că aveam spectacol la teatru… Pe brațe, domnule, pe brațe m-au scos din tribună… Unii mă cunoșteau deja… (râde)

Era alt fotbal, altă valoare… păi era valoare că nu plecau în străinătate, rămâneau și cei mai buni să joace la echipele din țară. Și nu era nici plimbarea asta de la o echipă la alta, erai rapidist de copil, jucai la Rapid, cum să pleci la Dinamo sau Steaua?!

Aaaa, da, dacă li se punea pata pe tine, te racolau, te luau în armată, îți dădeau bani, casă, aprobare de mașină și tot te luau Dinamo sau Steaua…

Mirică Popescu: „În orice profesie trebuie și puțină carte… mă refer la domnul Iosif… Nu ajunge mereu numai sufletul, dăruirea, disponibilitatea, iubirea”

Venind la prezent, cum vi s-a părut Rapid în campionatul acesta? Abia promovată și a fost la un pas de play-off… matematic mai are șanse, dar e greu de crezut că mai reușește…

– Eu sunt fericit să rămână în Liga 1! (râde) N-au bani, domnule… Totul pleacă și se rezumă la bani… Păi ei sunt cel mai prost plătiți din prima divizie, știați asta?

Au cel mai mic buget… Bine, față de noi, muritorii de rând, au salarii mari, dar comparativ cu alte echipe sunt cei mai amărâți ca bani…

Și mai e ceva, e o vorbă… în orice profesie trebuie și puțină carte… adică mă refer la domnul Iosif care e antrenor… Nu ajunge mereu numai sufletul, dăruirea, disponibilitatea, iubirea… ar trebui un antrenor mai… adevărat!

Și jucători ar mai trebui, nu poți să faci numai cu Săpunaru primăvară… și să fie și europeană! (râde) Că nici Săpunaru nu e Messi. Oricât ar fi de admirat. Și când el n-o să mai poată juca? Mai trebuie niște băieți…

Când o fi gata stadionul poate or mai veni niște sponsori, or mai veni niște bani, or mai veni niște jucători mai buni, s-o mai ridica și echipa.

Ciocanul lui Dinamo, blestemul numelui sovietic și Steaua lui FCSB

Păi dacă Rapid are nevoie de jucători mai buni decât cei pe care îi are și joacă fotbal, atunci Dinamo de ce ar avea nevoie ca să iasă din groapă? Și la propriu, și la figurat…

– Să-i spună Ciocanul, ca la înființare, poate așa scapă de blestemul numelui sovietic. (râde) Ce să facă? Să aibă grijă să nu se spargă în mai multe Dinamo dacă nu reușește să se salveze de la retrogradare.

Că uite ce greu a fost când erau vreo patru echipe Rapid, uite și la Steaua… eu nu înțeleg războiul ăsta al Armatei cu Becali, cu cele două „Stele”…

Pot să se dea și cu fundul de pământ domnii generali, Steaua aia a lor care zic ei că e „marea Steaua” nu e Steaua și n-o să fie niciodată! Chiar și dacă o ajută arbitrii…Până s-o face VAR-ul… Și să nu dea stadionul la nimeni, să joace ei cu o sută de spectatori, în loc să caute o cale de unire cu Becali…

Mai dau ei de la ei, nume, stadion, mai dă nea Gigi și el, bani, jucători și uite-așa poate fi iar Steaua mare… Deși mie, ca rapidist nu mi-ar conveni, mai bine așa dezbinați, fiecare cu… a lui, Doamne, iartă-mă! (râde)

Mitică Popescu: „Rapid într-un cuvânt? Iubire adevărată, galerie civilizată! …Scrieți-le legat ca să fie într-un cuvânt!”

Un pronostic pentru sâmbătă, domnule Popescu? Rapid – Dinamo… 1? X? 2?

– Domnule, în mod normal Rapid ar trebui să bată pe Dinamo. Pentru că, hai să fim serioși, chiar dacă Dinamo i-a bătut pe amărâții ăia de la Gaz Metan Mediaș, pe ăia îi bate oricine acum, au jucat cu niște copii, nu poate fi luat ca reper meciul ăla niciodată… Dinamo n-are echipă, cu toate transferurile făcute.

Iar ca să vorbim deschis, ce am auzit și eu pe la colțurile cercului, să ajute Rapid pe Dinamo… nu sunt în situația să-i ajute Rapidul, dacă mă-nțelegeți… După cinci, șase, opt, nouă… de câte meciuri n-a mai câștigat Rapid…

De opt…

– …Iar dacă mănâncă bătaie e deranj mare, rămâne domnul Iosif sigur fără pâinică… Așa că eu zic că se vor strădui să bată. Și zic ca simplu spectator… ca simplu cetățean… nu ca mare specialist în „farmecul vieții”… (râde)

Eu nu sunt „bolnav”, puneți ghilimelele de rigoare, la fotbal. Mă uit la fotbal, mă duc la fotbal ca la spectacol. Pe care îl găsesc mai mult la ăia de „afară”. Deși, în ultimul timp, de exemplu, tripleta de artiști, fără ghilimele, de la PSG, Messi, Mbappe și Neymar parcă au uitat fotbalul pe care îl știau. Mi-au rămas datori! (râde)

În încheiere, domnule Popescu, aș vrea să caracterizați Rapidul într-un cuvânt…

– Iubire adevărată, galerie civilizată! …Scrieți-le legat ca să fie într-un cuvânt! (râde)

• „Ca şi medicii, noi, actorii, ne-am îndrăgostit de meseria asta pentru că iubim oamenii. Şi ca să ne iubească şi ei, trebuie să simtă că îi iubim…” – Mitică Popescu
• „Eu de când eram mic am plecat cu ideea că eşti al tuturor şi al nimănui. Vezi finalul de spectacol – pleci transpirat, obosit şi singur. Seara următoare o iei de la început, dar finalul e acelaşi pentru toţi” – Mitică Popescu
• „N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat ultimul” – Mitică Popescu
• 13 decembrie 2002 este data la care Mitică Popescu a fost decorat cu „Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler”, pentru „devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc”
• 27 aprilie 2009 este data în care Mitică Popescu a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate, la ediţia 17 a Galei Premiilor UNITER
• 25 martie 2013 este data în care Mitică Popescu a fost omagiat cu Premiul pentru Întreaga Carieră Gala Premiilor Gopo