FANATIK îţi prezintă toate mizele meciului care va desemna câştigătoarea celei de-a doua competiţii continentale.
Prima miză a finalei este câştigarea trofeului Europa League, ceea ce pentru Villarreal ar fi o premieră. Ibericii au ajuns în prima finală europeană, după ce s-au oprit în faza semifinalelor de patru ori. De cealaltă parte, Manchester United a cucerit trofeul în sezonul 2016-2017, când “diavolii” au învins-o pe Ajax, scor 2-0.
Pentru calificarea în finala Europa League, Manchester United şi Villarreal au încasat câte 4.500.000 de euro, iar câştigătoarea trofeului îşi va mai adăuga în conturi încă 4.000.000 de euro. Suma este departe de banii pe care îi primeşte echipa care câştiga Liga Campionilor, mai exact 19.000.000 de euro.
Manchester United a jucat în grupele Ligii Campionilor în acest sezon, iar acest lucru se vede în suma obţinută până în prezent. “Diavolii” au încasat 62.868.526 de euro pentru performanţele obţinute în stagiunea 2020-2021 din cupele europene.
Villarreal a jucat doar în Europa League, astfel că încasările spaniolilor sunt de trei ori mai mici decât cele ale adversari din finală. Ibericii au primit 20.097.952 de euro de la UEFA şi ocupă locul 31 în topul banilor din actualul sezon.
Pe lângă banii veniţi pentru câştigarea trofeului, echipa care se va impune în finala Europa League va mai primi încă 4.000.000 de euro. Suma este oferită pentru calificarea în Supercupa Europei, unde adversară va fi formaţia care va câştiga meciul Manchester City – Chelsea, finala Ligii Campionilor.
Câştigătoarea Europa League mai are parte de un mare avantaj, anume calificarea directă în grupele Ligii Campionilor. Mai mult decât atât, la tragerea la sorţi pentru această fază, respectiva formaţie se va afla în urna capilor de serie.
Acelaşi avantaj îl va avea şi echipa care va cuceri Liga Campionilor în acest sezon, astfel că Premier League ar putea avea trei echipe în urna capilor de serie. Pentru acest scenariu este necasar ca Manchester United să câştige Europa League, iar Chelsea să triumfe în Liga Campionilor.
Manchester City a câştigat titlul în Anglia, ceea ce o duce în urna capilor de serie. Dacă formaţia lui Pep Guardiola va câştiga Liga Campionilor, Zenit Sankt Petersburg ar urca în urna 1 din faza grupelor pentru sezonul viitor.
Anglia a avut trei echipe în urna capilor de serie în sezonul 2019-2020. Manchester City era campioană Angliei, în timp ce Liverpool şi Chelsea au obţinut acest statut datorită câştigării Ligii Campionilor, respectiv Europa League.
După ce marile campionate din Europa au ajuns la final, doar două necunoscute mai sunt în privinţa echipelor din urna 1 pentru grupele Ligii Campionilor, anume câştigătoarele celor două trofee continentale.
Pe lângă cele două locuri, în urna capilor de serie se mai regăsesc Manchester City, Inter, Atletico Madrid, Bayern Munchen, Lille, Sporting.