Sport

Campionatul MLS, zguduit de un scandal uriaș de pariuri! Americanii nu au milă în astfel de cazuri și au dictat o pedeapsă fără precedent

Doi jucători din MLS au fost prinși că au pariat pe meciuri din campionatul nord-american. Ce suspendări au primit după ce scandalul a fost făcut public.
10.03.2026 | 07:30
Campionatul MLS zguduit de un scandal urias de pariuri Americanii nu au mila in astfel de cazuri si au dictat o pedeapsa fara precedent
Scandalul pariurilor ilegale a ajuns și în MLS. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Fotbalul din Statele Unite ale Americii se confruntă cu unul dintre cele mai mari scandaluri din ultimii ani. Doi jucători au fost găsiți vinovați că au pariat pe partide din MLS și au primit suspendări drastice.

Scandal de proporții în MLS din cauza pariurilor ilegale

Șefii Major League Soccer au anunțat că mijlocașul Derrick Jones și extrema Yaw Yeboah se fac vinovați pentru abateri legate de pariuri. Conform The Athletic, cei doi fotbaliști, care au fost colegi la Columbus Crew în sezonul din 2024, au fost suspendați pe viață.

ADVERTISEMENT

MLS a precizat că a primit alerte de pariuri suspecte prin intermediul partenerilor de integritate și a angajat o firmă de avocatură pentru a efectua o anchetă. În urma investigației s-a constatat că jucătorii ”s-au angajat în pariuri extinse pe fotbal, inclusiv pe propriile echipe, în timpul sezoanelor 2024 și 2025”.

Într-un caz, ambii jucători au pariat pe faptul că Jones va primi un cartonaș galben în timpul unui meci din 19 octombrie 2024 dintre Columbus Crew și New York Red Bulls. Fotbalistul a fost avertizat în minutul 35 pentru un fault.

ADVERTISEMENT

MLS a subliniat faptul că ”jucătorii au împărtășit probabil informații confidențiale cu alți pariori despre intenția lui Jones de a primi cartonaș galben”, însă a menționat că ”nu au fost identificate dovezi care să sugereze că vreuna dintre aceste activități de pariuri ar fi afectat rezultatul unui meci”.

ADVERTISEMENT

Cine sunt Derrick Jones și Yaw Yeboah

Derrick Jones, în vârstă de 29 de ani, s-a născut în Ghana, dar și-a petrecut întreaga carieră în Statele Unite ale Americii, jucând pentru Philadelphia Union, Nashville SC, Houston Dynamo, Charlotte FC și Columbus Crew.

ADVERTISEMENT

Contractul său cu formația alături de care a câștigat Cupa Ligii în 2024 s-a încheiat la finalul anului trecut și nu a mai fost prelungit. Jones a făcut parte din selecționatele SUA la nivelurile sub 20 și sub 23 de ani.

Yaw Yeboah, care are 4 selecții la naționala Ghanei, a fost sub contract cu Manchester City din 2014 până în 2018, dar nu a jucat niciodată la prima echipă și a fost împrumutat la Lille, Twente și Oviedo.

ADVERTISEMENT

Apoi a jucat pentru Numancia și Wisla Cracovia, înainte de perioadele petrecute la Columbus Crew și Los Angeles FC. După ce a rămas liber de contract, Yeboah a semnat cu chinezii de la Qingdao Hainiu.

Scandal de pariuri și în fotbalul românesc

La finalul lunii februarie, poliția a făcut percheziții în București și în alte șase județe din România, într-un dosar de trucare de meciuri în Liga 3 în care vizată a fost formația CS Păulești. Suspecții ar fi obținut beneficii de aproximativ 840.000 de lei, echivalentul a 164.000 de euro.

Printre jucătorii vizați în acest caz se află și fostul fotbalist de la FCSB, Gabi Matei. Acesta a fost adus în cătușe la audieri și a fost reținut pentru 24 de ore. Alături de el s-au mai emis 3 mandate, pentru fostul coleg de la Păulești, Marius Sanda, finanțatorul echipei de la momentul respectiv, Claudiu Braga, plus un apropiat de-al acestuia, Alexandru Cristescu.