FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Liviu Ciobotariu nu va mai veni la FCSB, deși el a fost ținta principală a lui Gigi Becali pentru înlocuirea lui Nicolae Dică.
MM Stoica a anunțat momentul în care FCSB va avea un nou antrenor la echipă, după plecarea lui Nicolae Dică: „Situația cu antrenorul e că sub nicio formă nu va fi numit un antrenor înainte de meciul cu FC U Craiova. Deci în perioada de pauză vom continua cu Pintilii-Neubert.
Patronul a luat această decizie și aici mă opresc. Cred că e o decizie bună, nu are rost să ne grăbim”.
„Cel mai important meci e cel cu Rapid, chiar dacă mâine jucăm cu West Ham și vrem să ne ridicăm la nivelul meciului din tur.
A vorbit patronul despre asta, nu am fost implicat și nu sunt implicat în numirea noului antrenor, nu vreau să comentez ce a spus Gigi Becali, nu are niciun sens, a spus numele care au fost pe listă, iar eu consider că e ok ce se întâmplă acum”, a mai spus MM Stoica, la TV OrangeSport.
MM Stoica a continuat și este convins că Mihai Pintilii poate să fie un antrenor bun, nu doar pentru că jucătorii îl plac, ci și pentru că, în opinia lui, acesta se pricepe de minune la antrenorat:
„Decizia va fi în totalitate a patronului, nu îmi cere să îmi bat cuie în talpă, orice spun poate fi folosit împotriva mea, așa că mai bine nu spun nimic.
Sunt convins că Pintilii poate, nu numai pentru că jucătorii îl iubesc foarte mult, ci pentru că știe”.
„Toți antrenorii au corespuns standardelor FCSB. Dică era îndreptățit să fie pe listă, chiar numărul unu pe listă”, a mai spus MM Stoica.
„Gigi are dreptate că toată lumea e vinovată, nu am știut cu toții să gestionăm situația, nu neapărat Nicolae Dică. E logic să fiu și eu de vină.
Gigi consideră că echipa nu e bine antrenată, el zice că și asta e zona mea, așa explică el. Eu am altă optică, eu am lăsat antrenorii să lucreze și nu am vrut să știu prea multe, ca să nu dau impresia că știu mai multe decât antrenorii, pur și simplu nu am vrut să mă implic în zona asta”, a mai spus managerul FCSB-ului.