Managerul general al vicecampioanei României consideră că echipa a câștigat titlul norocos în fața lui ASA Târgu Mureș, pentru că echipa nu juca bine.
Totodată, Mihai Stoica a amintit de cea mai mare dezamăgire recentă a „roș-albaștrilor” din cupele europene, când FCSB a fost eliminată la penalty-uri de către Ludogorets, meci în care Cosmin Moți a intrat în istoria bulgarilor.
MM Stoica a avut o reacție vehementă față de Costel Gâlcă, explicând că FCSB nu juca nimic sub comanda sa, deși el este antrenorul care a câștigat toate trofeele puse în joc, fiind de altfel și ultimul antrenor care le-a adus titlul „roș-albaștrilor:
„Când s-au apropiat la şapte puncte, l-am sunat pe Gigi şi i-am spus că dacă nu-l schimbi pe ăsta (N.r. – pe Constantin Gâlcă), pierzi campionatul.
Nu joci nimic, absolut nimic. A pierdut campionatul, cum să-ţi zic… Oţelul, echipă retrogradată, putea pierde la Târgu Mureș”.
„A câștigat totul în anii ăia, dar trofeul de la Ludogorets nu l-a mai câștigat. Eu nu am vorbit niciodată cu Gâlcă, nu am colaborat niciodată cu el.
E de domeniul fantastic că noi am câștigat campionat, deși nu am câștigat în ultima etapă, când aveam nevoie de victorie. Echipa nu juca nimic, dar am luat campionatul”, a mai spus MM Stoica, la TV TelekomSport.
Liviu Ciobotariu, antrenor în acea perioadă la ASA Târgu Mureș, și-a adus aminte de ratarea campionatului, implicit de înfrângerea surprinzătoare din ultima etapă cu Oțelul Galați, formație deja retrogradată:
„Noi am pierdut campionatul în ultimele etape, la Mediaş îmi aduc aminte ne-au dat gol în minutul 84, 85, apoi am mers la Astra, unde puteam să nu pierdem şi am pierdut cu 3-1.
Părerea mea e că noi am pierdut în ultima etapă, logic, dar de drept l-am pierdut în ultimele patru etape. A fost o amintire tristă”.
„Am avut multe nopţi nedormite, atunci m-a salvat plecarea în Arabia Saudită. Contractul îmi expirase cu ASA, am primit telefon din Arabia Saudită şi mi-am mai alinat din tristeţe.
Uşor, uşor am uitat după, dar m-a marcat pe viaţă. E greu să pierzi un campioant în ultimul joc şi cu o echipă retrogradată”, a mai spus actualul antrenor al lui FC Voluntari.