“Transferăm trei jucători, dar nu pe Iorga şi Neagu”

Constantin Radu   
în FCSB
06/08/2013, 16:50
“Transferăm trei jucători, dar nu pe Iorga şi Neagu”

Steaua o întîlneşte astă-seară în manşa secundă din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor pe Dinamo Tbilisi, campioana Georgiei. Partida va începe la ora 20.45 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Mihai Stoica se teme de Dinamo Tblisi, dar susţine că “militarii” vor avea avantajului stadionului plin, unde se vor afla 45.000 de suporteri. Mihai Stoica, managerul general al “roş-albaştrilor”, susţine că are trei achiziţii importante ca şi făcute, singura condiţie fiind calificarea în grupele Ligii Campionilor.

“Întîlnim în această seară o echipă, care, în meciul tur, la 0-0, a avut o lovitură de pedeapsă. Nu ştiu ce se întîmpla dacă la final de meci Dinamo marca! Tbilisi este o echipă cu jucători inteligenţi, care pot specula orice situaţie favorabilă. Trebuie să ne luăm toate măsurile. Ce este foarte important, şi este decisiv pentru noi, este că vor fi 45.000 de spectatori la meci. Ei au înţeles că această calificare nu este tranşată de la meciul tur. Abia aştept să ajungem la stadion să-i dăm drumul la treabă, pentru că ne aşteaptă un stadion plin, unde suntem aşteptaţi cu atîta dragoste”, a declarat Mihai Stoica la DigiSport.

Calificarea în Liga Campionilor este decisivă şi pentru campania de achiziţii. Dacă Steaua ajunge în grupe, la club vor apărea noi jucători.

“Dacă ne calificăm, mai facem transferuri. Ne facem calcule în funcţie de rezultatele, de performanţele echipei. Avem variante din străinătate, foarte-foarte interesante. Este vorba de jucători cu cifre, care au jucat, nu doar care au intrat pe teren să facă simplu act de prezenţă. Neagu şi Iorga nu sînt în vederile noastre”, a declarat Meme la Digi Sport.

Cît priveşte ofertele pentru Chiricheş şi Bourceanu, Mihai Stoica susţine că nimeni nu mai pleacă. “Bourceau este netransferabil. Nu prea cred că vor pleca jucători importanţi de la Steaua”.

Presa din Italia a anunţat astăzi că de căpitanul “roş-albaştrilor” se interesează Fiorentina, grupare care este gata să ofere patru milioane de euro pentru a perfecta transferul.

Închide ×