Sport

MM Stoica, săgeți către Dan Petrescu după eliminarea CFR-ului din Conference League: „A abandonat de mult lupta în Europa!”

CFR Cluj a ratat calificarea în fazele eliminatorii ale Conference League, motiv pentru MM Stoica să îl înțepe pe Dan Petrescu, actualul antrenor al campioanei României.
26.11.2021 | 01:27
MM Stoica sageti catre Dan Petrescu dupa eliminarea CFRului din Conference League A abandonat de mult lupta in Europa
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a pierdut din nou în grupele Conference League, 1-2 pe terenul danezilor de la Randers, și nu mai are nicio șansă de a trece mai departe, în faza eliminatorie a competiției. Ba, mai mult, cu un singur punct acumulat în cinci etape, clujenii vor termina pe ultimul loc în clasament.

Pe lângă consecințele sportive, acest nou eșec în Europa va avea grave repercusiuni financiare, bugetul clubului din Gruia fiind serios afectat. Numai în această toamnă, patronul Neluțu Varga a pierdut peste 6 milioane de euro, iar „gaura neagră” se adâncește.

ADVERTISEMENT

MM Stoica îl ironizează pe Dan Petrescu după înfrângerea CFR-ului cu Randers: „A abandonat de mult lupta în Europa!”

Elimnarea rușinoasă a CFR-ului din Europa nu putea să-l lase indiferent pe Mihai Stoica, managerul general al FCSB-ului, care a profitat de ocazie și a lansat mai multe săgeți înspre rivala din Ardeal, dar mai ales asupra antrenorului Dan Petrescu.

„Au fost salarii mari la CFR şi cu repercusiuni foarte mari şi cu probleme mari din ce am înţeles. Faci fotbal ca să poţi să exişti. Dacă te duci în fiecare an cu deficit, nu e o soluţie. E o soluţie să creşti jucători, cinci, şase ani.

ADVERTISEMENT

S-a făcut o competiţie (n.r. – Conference League) pentru noi şi alţii ca noi. Nu ai cum să nu te califici dintr-o grupă din competiţia asta. Trebuie să treci doar de Gibraltar în preliminarii.

Petrescu a abandonat de mult lupta în Europa. Sigur, nu putea să o declare. Sigur, a introdus jucătorii de valoare. E clar că e interesat de campionat, iar acolo arată foarte bine”, a spus Mihai Stoica la Telekomsport.

ADVERTISEMENT

În continuare, managerul general al FCSB a vorbit și despre diferențele dintre fotbalul românesc actual și cel de acum 10-12 ani, când patronii din acele vremuri investeau sume uriașe în salarii și în jucători de valoare, iar rezultatele se vedeau și în cupele europene.

„Nu mai sunt banii de acum 10-12 ani. Porumboiu avea salarii de 500.000 de euro, Marian Iancu investea sume colosale. Craiova lui Mititelu avea salarii, cu fraţii Costea, erau salarii mari. Rapid îl aducea pe Peseiro, investea 8 milioane şi ceva. Nu mai vorbim despre Dinamo, cu o grămadă de bani, îl aducea pe Lobonţ înapoi”,a spus MM Stoica.

ADVERTISEMENT

Soluția lui Mihai Stoica pentru renașterea fotbalului românesc: „E nevoie de un nou moment zero”

În continuare, oficialul de la FCSB a oferit și câteva soluții pentru redresarea fotbalului românesc, fiind de părere că este nevoie de un nou moment zero.

„Eu cred că e nevoie de un nou moment zero. A fost unul, nu ştiu cât s-a ţinut cont de el, atunci a fost vorba să se renunţe la aranjamente, influenţe. Acum trebuie regândit. Avem prea mulţi fotbalişti străini, nu sunt de calitate.

Mă gândeam că am jucat un meci decisiv la Copenhaga, întâlnind o echipă mai valoroasă decât Randers. Am rămas în 10, după o eroare de arbitraj, al doilea galben la Cristi Tănase, iar în 10 oameni am marcat, dar deja am spus jucători români importanţi pentru campionatul nostru, nu au fost la naţională prea mult.

Acum e greu să găseşti o echipă care să facă faţă în Europa şi să găseşti trei jucători români de valoare. Cum zicea şi Hagi, că trebuie regândit tot. Trebuie academii. Trebuie să îndreptăm copiii spre fotbal, iar în câţiva ani putem să redevenim ce am fost”, și-a încheiat Mihai Stoica discursul.

ADVERTISEMENT