Incident tragic în Ajunul Crăciunului. Un bărbat a murit după ce i s-a secționat gâtul cu o drujbă. Acesta se afla împreună cu un tânăr de 24 de ani la adunat de lemne, în pădurea localității Mănăstirea Caşin.
Un bărbat din Bacău a avut un sfârșit cumplit în timp ce se afla în pădurea din localitatea Mânăstirea Cașin. Acesta a plecat cu un tânăr de 24 de ani la adunat de lemne.
Victima a murit cu gâtul tăiat după ce tânărul de 24 de ani ar fi încercat să taie o creangă dintr-un copac, însă într-un moment de neatenție, drujba a secționat gâtul bărbatului. Incidentul a fost raportat chiar de tânăr.
În urma sesizării, o echipă complexă de cercetare, formată dintr-un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, polițiști ai Serviciului Investigații Criminale și ai Secției 3 Poliție Rurală Onești.
În același timp, în sprijin la fața locului, s-a prezentat și un specialist criminalist, s-a deplasat la fața locului pentru investigații, potrivit ziaruldebacau.ro.
„În momentul când tânărul ar fi intenţionat să taie o creangă de la un copac, cu drujba, lanţul de la aceasta s-a fixat în bucata de lemn, moment în care bărbatul de 46 ani s-ar fi aplecat să ţină de creangă.
În acel moment, drujba mânuită de tânăr ar fi ieşit din creanga copacului şi i-a secţionat gâtul celui din urmă, decedând la scurt timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Cătălina Creţu.
Tragedia s-a produs marți, iar tânărul de 24 de ani a fost reținut. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de omor, investigând totodată și ipoteza uciderii din culpă.
Procurorul de caz a dispus reținerea tânărului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind în prezent încarcerat în Arestul I.P.J. Bacău. Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor care au condus la producerea acestui tragic incident.