Sfârșit tragic pentru un livrator de mâncare din Constanța. Bărbatul a murit, joi seară, după ce a intrat în coliziune cu un BMW, fiind proiectat apoi într-un copac.
Impactul a fost atât de puternic, încât medicii sosiți la fața locului nu l-au mai putut readuce la viață. I s-au făcut și manevre de resuscitare, dar în zadar, potrivit Antena 3.
Reprezentanții ISU precizează că victima avea 45 de ani și conducea un autovehicul tip Chevrolet Spark, înmatriculat în Ialomița. Toată întâmplarea a avut loc, mai exact, în jurul orei 20:00.
În urma accidentului s-a demarat o anchetă. Șoferul care a supraviețuit urmează a fi audiat și ar putea răspunde penal.
”În această seară, 7 aprilie, în jurul orei 20.05, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța.
La fața locului, conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați.
În urma impactului, unul dintre vehicule a fost proiectat într-un copac, rezultând decesul unuia dintre conducătorii auto, de 44 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, au comunicat reprezentanții IPJ Constanţa.
Tot joi, 7 aprilie, un accident rutier grav a avut loc și în județul Mehedinți. În jurul orei 14:-00, un autotren și un autoturism s-au ciocnit pe drumul E 70, mai exact, pe Centura Ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Două persoane au suferit răni grave, fiind transportate la spital pentru a li se acorda îngrijirile medicale necesare. Nu s-au raportat decese.
”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe E 70, Centura Ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism.
În urma coliziunii, două persoane din autoturism au suferit leziuni, fiind transportate la spital. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru aproximativ 30 de minute”, potrivit Infotrafic.