Denisa Alexandra Masura Oltean a fost găsită fără suflare într-un apartament închiriat din Japonia. Fosta stewardesă a fost descoperită de proprietarul locuinței, care a venit să vadă motivul pentru care aceasta nu mai răspunde la telefon.
Denisa Alexandra Masura Oltean avea 30 de ani și era din Bistrița. Aceasta a fost însoțitoare de bord la o cunoscută companie, Emirates Airlines. După ce i-a expirat contractul de stewardesă, aceasta intenționa să rămână în Japonia, țara de care s-a îndrăgostit și în care voia să muncească, potrivit publicației Bistrițeanul.
În urma cu doar câteva zile, tânăra a fost găsită fără viață în apartamentul pe care îl închiriase pentru perioada iunie-iulie 2024. Proprietarul a făcut această descoperire macabră, în contextul în care nu reușea sa mai ia legătura cu ea și venise să vadă ce se întâmplă.
Autoritățile din Japonia nu au găsit urme de violență pe trupul fetei. Familia nu crede că ar fi luat vreun virus, dat fiind faptul că aceasta era la zi cu toate vaccinurile solicitate și era obișnuită cu această țară. Nu era prima dată când călătorea aici, conform sursei citate.
Părinții victimei se află în Spania, acolo unde a trăit și ea pentru o perioadă și unde și-a terminat și studiile. Aceasta avea dublă cetățenie română-spaniolă. Comunitatea de români din Spania s-a mobilizat și a răspuns mesajului disperat al familiei de a-i ajuta să-și repatrieze fiica.
„Cu durere în suflet vă anunțăm trecerea prematură a dragului nostru copil, Denisa Alexandra, care s-a stins departe de casă, în Japonia. În aceste momente grele, familia sa dorește să își ia rămas-bun și să o aducă acasă, pentru a-i oferi un ultim omagiu și o înmormântare în țara sa de origine.
Din păcate, costurile necesare pentru repatrierea corpului sunt extrem de ridicate și depășesc resursele familiei. Transportul internațional, împreună cu procedurile legale și funerare, implică o sumă semnificativă pe care ne este imposibil să o acoperim fără ajutorul dumneavoastră.
Facem, așadar, un apel către toți cei care au avut bucuria de a o cunoaște și către cei care doresc să ne sprijine în această perioadă dificilă. Orice contribuție, oricât de mică, ne va aduce mai aproape de a o aduce acasă, lângă cei dragi”, este mesajul transmis de familia tinerei.
Pentru un moment, cauza decesului nu se cunoaște. Din primele constatări a ieșit la iveală doar faptul că pe trupul fetei nu s-au găsit urme de violență. Medicii legiști japonezi vor efectua necropsia, iar rezultatele vor fi comunicate familiei.