News

Moarte subită a unei tinere din Iași. Femeia s-a prăbușit pe stradă când își ducea copilul la școală

O femeie de 35 de ani din Iași a murit din cauza unei embolii pulmonare, tânăra prăbușindu-se pe stradă pe când merge alături de copilul său.
24.09.2022 | 11:41
Moarte subita a unei tinere din Iasi Femeia sa prabusit pe strada cand isi ducea copilul la scoala
Medicii nu au reușit să o salveze pe tânăra mamă/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

O tânără din Iași a murit la spital, la scurtă vreme după ce a intrat în comă din cauza unei embolii pulmonare, scrie bzi.ro.

Tragedia a survenit, în zona CUG, luni dimineața, în jurul orei 8, când femeia de 35 de ani își duce copilul la școală.

ADVERTISEMENT

Femeia s-a prăbușit pur și simplu pe stradă, iar un medic ce se afla întâmplător în zonă i-a acordat primul ajutor.

Acesta a reușit să o resusciteze până la venirea echipajului medical care a transportat-o la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

ADVERTISEMENT

Femeia a fost intubată, aflându-se în comă post-resuscitare, însă medicii nu au putut împiedica decesul. Cauza morții a fost stabilită ca fiind embolia pulmonară, boală care apare când un cheag de sânge ajunge în plămâni.

Potrivit site-ului clinicii MedLife, embolia pulmonară (sau tromboembolismul pulmonar – TEP) se produce „atunci când un tromb (cheag de sânge), cel mai frecvent de la nivelul unei vene profunde, se desprinde și ajunge la nivelul plămânilor. Aici, din cauza calibrului mic al arterelor pulmonare, obturează complet sau parţial vasele pulmonare în care ajunge. Sângele nu mai poate circula la acest nivel şi, astfel, se instalează manifestările trombembolismului.

ADVERTISEMENT

Originea trombilor este reprezentată, în 90% din cazuri, de trombozele venoase ale membrelor inferioare (picioarelor). Formarea cheagului de sânge la nivelul unei vene este favorizată de o creştere a vâscozităţii sângelui asociată cu stagnarea acestuia în venă şi, uneori, cu un traumatism la nivelul venos.

Embolia pulmonară este o urgenţă medicală întrucât are consecințe grave, precum:

  • distrugerea definitivă a unei părți a plămânului prin blocarea circulaţiei către ţesutul pulmonar;
  • dereglarea altor organe care nu primesc suficient oxigen;
  • scăderea nivelului de oxigen în sângele din organism;
  • dacă cheagul de sânge este mare sau sunt mai multe cheaguri mai mici, se poate ajunge la deces.
ADVERTISEMENT

 

Tags: