Moarte suspectă în Sibiu, după ce un tânăr de 18 ani a căzut de la etajul 10. Autoritățile au intervenit în dimineața zilei de joi, 7 august, la o adresă din municipiu, aflată intersecția străzilor Oștirii cu Rahovei.
Apelul la 112 a fost efectuat de martorii care au văzut un bărbat inert pe caldarâm. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și polițiști, stabilindu-se că este vorba despre un tânăr de 18 ani din Sibiu. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, însă în ciuda eforturilor depuse de medici, inima acestuia nu a mai putut fi repornită, fiind constatat decesul.
Surse judiciare au declarat că tânărul era singur acasă și nu se știe ce s-a întâmplat înainte ca tânărul să cadă de la etajul 10. În aceste condiții, se ia în considerare inclusiv varianta unei sinucideri. În acest caz a fost deschis un dosar penal. În cadrul acestuia se desfășoară cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.
Un alt caz șocant a avut loc în urmă cu aproape o săptămână, în Dolj. O femeie de 89 de ani a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia. Ceea ce au descoperit în apartamentul acesteia i-a șocat și pe polițiști. Cadavrul fiului femeii, în vârstă de 69 de ani, se afla în stare de degradare. Ambele corpuri neînsuflețite au fost duse la morgă pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor deceselor.
Și în Câmpulung a avut loc un incident ce s-ar fi putut sfârși cu o tragedie. Un copil în vârstă de circa trei ani a căzut de la etajul trei al unui bloc de locuințe de pe strada General Simonescu din municipiu. Copilul a fost preluat în stare de conștiență de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş.
„În ziua de 6 august a.c., oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un copil ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe din Câmpulung. Polițiștii au asigurat sprijin pentru intervenția echipajelor medicale, minorul fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital. Din primele verificări a rezultat că minorul, în vârstă de 3 ani, ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuinţe, posibil în mod accidental”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Potrivit anchetatorilor, copilul se afla în cameră cu fratele său. Într-un moment de neatenție al acestuia, copilul s-a urcat pe geam și a căzut în gol. Cei doi minori se aflau în casă cu mama lor. Doar o minune a făcut ca cel mic să nu sufere răni grave sau chiar să moară.