Moartea lui Flavius Domide lasă Aradul în lacrimi! „Roșcovanul” nu era, însă, împăcat de modul cum îl tratase UTA: „Am fost șantajat să părăsesc clubul după promovarea din ’93!”

Flavius Domide a jucat între 1966 și 1979 numai pentru UTA în Divizia A. A adunat 342 de prezențe, marcând 75 de goluri pentru arădeni. De 18 ori a îmbrăcat tricoul primei reprezentative a României, pentru care a înscris 3 goluri. Cel mai important? La 2-0 cu Elveția, în 1968, când a punctat împreună cu Dumitrache în campania care i-a dus pe tricolori în „groapa cu lei” de la Guadalajara, la Campionatul Mondial din Mexic 1970.

Decesul lui Flavius Domide, legendarul fost jucător de la UTA

Deși nu a evoluat nici un minut în ’70, la fel ca Nicolae Dobrin, Domide s-a ales cu o statuie în Mexic. „Organizatorii au spus că vor face statui celui mai bun jucător din fiecare echipă și celui mai frumos. Dembrovschi a fost cel mai bun de la noi. Eu nu am jucat, nu căutăm motive, nu dezgropăm morții, dar am fost ales cel mai frumos. Mexicanii nu văzuseră până atunci om cu părul roșu. De aceea m-au ales pe mine”, ne spunea cel poreclit „Roșcovanul” cu ani în urmă.

Dar Flavius Domide, cel care își dedicase întreaga carieră „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc, s-a considerat trădat în mai multe rânduri de campioana de atunci a provinciei. A dezvăluit motivele în volumul 1 al cărții „Un sfert de veac alături de prima iubire, UTA”, scris de corespondentul nostru Bogdan Cioara și apărut în anul 2012. Iar câteva pasaje din această carte vi le redăm în cele ce urmează.

„Am fost șantajat să părăsesc UTA după promovarea din ’93!”

„În ’90, când Emanoil Gherghel a fost numit președintele clubului UTA, și-a ales doi vicepreședinți. Unul a fost Florin Bălan, care ulterior s-a ocupat cu echipament sportiv, iar celălalt am fost eu. La un moment dat, ne-a fost devastată magazia de echipament sportiv de la stadion, fiind furate aproape toate bunurile existente acolo. Am găsit în urma jafului Cupa României câștigată de ITA, în 1948, o cupă de argint, care era neagră, aruncată într-un colț al încăperii și panoul cu fotbaliștii vechi, care pentru hoți nu au avut, din câte se pare, o mare însemnătate.

Digi24.ro

Megaproiectul Neom, metropola utopică a Arabiei Saudită, învins de legile fizicii

Au mai rămas trei sacouri și o pereche de pantaloni din ’81, când s-au cumpărat 25 de costume jucătorilor de la UTA care au promovat cu Ștefan Czako antrenor în Divizia A. Gherghel m-a însărcinat, în aceste condiții, să aduc echipament sportiv la echipă.

Digisport.ro

VIDEO Nu i-a venit să creadă! Gestul făcut de Vinicius, după ce Rațiu l-a pus la pământ

Am cerut echipament de la mai multe echipe din Europa, din Austria și Ungaria, alb și roșu. Am mai primit 23 de mingi, ba chiar niște fanioane rabatabile, cum n-am mai întâlnit până atunci. Și acestea au dispărut din magazie, ulterior. Am reușit să facem rost de echipament pentru noul campionat”, și-a început Domide discursul.

„Gherghel mi-a cerut să lucrez gratis”

„Apoi ne-am dus în Republica Moldova, la Chișinău, cu propria mea mașină, împreună cu Florin Bălan. Am avut o serie de peripeții. La frontieră abia ne-au lăsat să trecem, spunându-ne că vrem să facem bișniță, să vindem mașina. UTA a dat un jucător acolo, căruia ulterior i s-au amputat picioarele, pe Turcu și încă unu, Laiș de la Baia Mare. A venit și echipa în cantonament la Chișinău. Am vrut să aducem zece televizoare și niște vin, dar nu ne-au lăsat la vamă decât cu un televizor, pentru club. Am mai luat din Ungaria o antenă parabolică. Aceasta a fost, pe scurt, aventura mea la UTA, prima de fapt, de după revoluție.

Gherghel a vrut să mă pună pe mine președinte, deoarece el nu prea era agreat. I-am spus că nu-i nici o problemă, numai să-mi facă și mie un contract. Știi ce mi-a răspuns? Că eu sunt copilul Aradului și trebuie să lucrez gratis la UTA! Atunci i-am spus că nu se poate trăi numai din povești.

Mi-a cerut să semnăm contractul fără bani, moment în care eu am semnat cu Bekescsaba, echipă cu care am promovat în prima ligă din Ungaria. Acolo revenise Pastor, un fel de Dobrin al lor, un tip mai mic decât mine. A fost între echipa aia mare a lor din ’54 și generația lui Detari, de exemplu. Nu mergea echipa, așa că după opt etape m-au chemat acolo. I-am adus pe Ionuț Vasile și pe Dan Mănăilă, de la Poli Timișoara. În meciul direct cu Debrecen am făcut egal la ei acasă, deși am avut doi eliminați. În rest am avut aproape numai victorii pe linie, reușind promovarea. I-am învățat pe unguri să nu joace la offside, ci cu libero și am reușit”, a explicat fotbalistul emblemă al Aradului aventurile prin care a trecut după Revoluție.

Din nou în lupta pentru promovare

„Am revenit la UTA în ’92, la începutul campionatului, după ce Mihai Flore (n.r., fost director al fabricii de textile UTA) a insistat să preiau echipa. Am solicitat 5.000 de dolari înainte și încă 5.000 de dolari dacă termin pe primele trei locuri. Am vrut să-l iau pe Mircea Leac antrenor secund – căci eu i-am împins pe el, pe Cura sau pe Coraș, cum am fost, la rândul meu, împins din spate de Metskas și Floruț – însă s-a speriat și nu a acceptat. Pe urmă a spus că eu nu l-am dorit. În fine…

Până la urmă, l-am adus pe Gigi Borugă. Îmi trebuia unul cu gură mare, căci eu eram mai calm. În primele șase etape am cam bâjbâit, am luat șase la Brașov, acasă băteam, afară pierdeam. În repriza a doua nu contam fizic. Am schimbat complet sistemul de pregătire săptămânal și am ajuns la un potențial de 75-80 de minute. Am evoluat cu două vârfuri de atac, dintre care Mitu pe dreapta și Ungur în centru. Când i-am găsit, Mitu juca mijlocaș dreapta și Ungur fundaș stânga.

Aici e o întreagă poveste. Ungur ataca mereu colțul scurt la centrări, pentru că prietenul Mitu nu avea putere să centreze. Am început să câștigăm și am urcat în clasament. Am mai jucat apoi și cu Târțău, deci cu trei atacanți și am făcut ravagii. Am înscris 65 de goluri, primind doar 23. Eu i-am pierdut la începutul campionatului pe Roly Nagy, Bunaciu și Balint. Începând să meargă echipa, am intrat în lupta pentru promovare cu Baia Mare și Jiul Petroșani.”

A adus Biblia în vestiar și i-a pus pe jucători să jure că nu vând meciuri

Promovarea în elită din sezonul 1992-’93 are o poveste aparte. La finalul campionatului, Domide a declarat că a fost silit să părăsească echipa pe care o adusese în primul eșalon după 11 ani de absență:

„FC Bihor a intrat abia din retur în luptă, fiind mult în urma noastră. Ei au jucat la indirecte și chiar mai mult, încercând să mituiască mai mulți jucători din echipa noastră. Înainte cu cinci sau șase etape am adus o Biblie în vestiar și i-am pus pe jucători să jure că nu vând meciuri. Nu au vrut toți! Și în conducere au fost oameni care n-au vrut să promovăm. Dar nu vreau să mai dezgrop morții… Ioan Pop, fostul președinte, e mort, Dumnezeu să-l ierte. Am aflat multe din aceste lucruri mai târziu, fiind observator FRF la Diviziile B și C.

Mă pregăteam să rezolv un cantonament al echipei UTA în Finlanda, unde am fost cu un an înainte, când antrenam Bekescsaba și a fost senzațional. S-a întâmplat însă un șantaj atunci și, după ce am promovat, am fost înlăturat din funcția de antrenor a echipei!”. 

Ca o remarcă proprie a autorului, din moment ce conducerea clubului a rămas în funcție, nu-i greu de dedus direcția din care au venit presiunile asupra lui Domide…

„Atunci s-au înregistrat contractele la federație, în primii ani de după revoluție. Carnetul meu n-a fost trimis la FRF și m-am judecat cu ei doi ani și șase luni, ca să-mi primesc banii. Fiind orbit de dragostea pentru UTA, nu m-am interesat de acest aspect înainte, la semnarea contractului”, a mărturisit, cu tristețe în glas, Flavius Domide.

„În ’97 am fost un președinte de sacrificiu”

Tot în al doilea eșalon a mai încercat să fie salvatorul echipei dragi. „Al doilea mandat al meu la UTA, ca să spun așa, s-a consemnat în ’97, în timpul primarului Dumitru Branc. Am încheiat campionatul ’96-’97, venind la conducerea clubului după Dan Ologeanu și l-am început pe cel următor, ’97-’98, când am stat până în iarnă, la venirea italienilor”.

Și o datorie mai veche

„Ca o paranteză, prin ’85 am făcut o echipă de juniori la UTA cu care trebuia să câștig campionatul. Eu aveam vreo șapte jucători, iar prietenul meu Marius Damian, încă șapte. Am fost în deplasare și copiii și-au pus cu ei sandviș-uri. Unii, între două felii de pâine, aveau un castravete, așa săraci erau. Azi sunt foarte bogați. Când să merg la turneul final, am fost înlăturat de Coco Dumitrescu și nea’ Dan Alexandru. De aceea am eu un dinte împotriva UTA-ei. Închidem paranteza.”

„Primarul Branc a fost închis, pentru că banii urmau să ajungă la președintele Constantinescu”

„Fiind președinte la UTA și i-am luat vicepreședinți pe Vivi Vancea și Viorel Sima. Clubul era într-o situație dezastruoasă. Pe Irimia și pe Panin i-am plătit de la mine din buzunar. Când am intrat în club, nici scaun nu aveau. Datorită lui Țucudean (n.r., Marius Țucudean, tatăl lui George Țucudean) am reușit să mobilez birourile cu canapele și scaune. Am primit inclusiv un frigider de la magazinul Ziridava. Am umplut clubul cu fanioane.

Zi de zi, colegi de-ai tăi din presă mă murdăreau în ziare deoarece încercam să fac rost de bani pentru UTA. Mi se reproșa că merg la cerșit sau că toaletele de la stadion nu sunt în condiții bune. Primarul Branc a fost un om deosebit, a încercat să mă ajute, dar era naiv. El a fost închis după tranzacția cu Mc Donald’s, în plin centrul Aradului. A vrut să dea bani la UTA, dar banii trebuiau să ajungă la Emil Constantinescu, președintele țării, atunci.

Eu am fost atunci un președinte de sacrificiu. Trebuia să primim 2.000 de scaune pentru un jucător, dar atunci au venit italienii lui Pasini. Înainte cu doi ani, pe Claudiu Drăgan și pe Butunoi i-am introdus la West Petrom Pecica și au jucat formidabil. Am adus zece jucători de la Tisza, din acea echipă cu care a luat în ’96 titlul de juniori. Din păcate, lui Imi Dembrovschi, pe care l-am pus antrenor în turul acelui campionat, nu i-au plăcut unii dintre jucători și pe fondul lipsei de rezultate și al crizei financiare a plecat de la UTA. După el e urmat Gabi Biro, ultimele șapte etape din tur”, a fost mărturia după ultima funcție oficială pe care Domide a avut-o la echipa fanion a Aradului.

„Boloni m-a chemat în Franța”

„Eu sunt iubit de majoritatea oamenilor, dar sunt unii din fotbal care nu mă vor, deoarece cu mine nu se pot face șmecherii. A vrut să mă ia Laci Boloni în Franța, spunându-mi că am ochiul format, să umblu după jucători, să-i monitorizez. Din păcate, nu mai am 40 de ani, e o muncă destul de grea.

Acum doi ani m-a chemat Ionuț Popa (n.r., discuția a avut loc în primăvara anului 2012), care antrena UTA, să mă întrebe dacă vreau să fiu director tehnic la echipă. Am cerut câteva zile de răgaz, deoarece am fost la București, la FRF. Acolo mi s-a spus că postul este ocupat deja, de două zile. A venit imediat Alexandru Meszar în club, iar eu m-am făcut de baftă.

Aș vrea să știu de ce Radu Nunweiller nu m-a adus lângă el când a antrenat UTA, în 2003. A spus într-un ziar că s-a întâlnit o singură dată cu mine și o singură dată cu Dembrovschi. Vreau să știu ce-a fost atunci. Eu am UTA pe mașină, în suflet și au fost vremuri când eram în stare să comit o crimă pentru UTA. Dar clubul mi-a întors spatele de multe ori”, a fost concluzia amară a lui Domide, cel plecat în echipa îngerilor.

Și în cazul lui Flavius Domide, e valabil proverbul care spune că nimeni nu-i profet în țara lui…