Există sute de modele de subiecte la examenul de tip Evaluare Națională 2019 la limba și literatura română, iar elevii le-au parcurs la școală pe toată durata clasei a VIII-a pentru a se putea descurca, pentru a fi bine pregătită pentru data de 18 iunie, când are loc prima probă scrisă. Examenul de capacitate este foarte important pentru nota de admitere la liceu a elevilor care au absolvit gimnaziul.
Proba scrisă la limba și literatura română este formată din două subiecte pe care elevii trebuie să le rezolve în două ore. Astfel, pentru fiecare subiect este alocată câte o oră. La ambele subiecte sunt date niște texte în baza cărora elevii trebuie să rezolve mai multe exerciții, conform imaginii de mai jos din articol.
La subiectul I este dat un text la prima vedere, iar cerințele sunt în general de gramatică. Elevilor li se poate da să extragă din text cuvinte care conțin diftongi sau triftongi, ori propoziții principale sau secundare, în funcție de text. De asemenea, elevilor li se cere să explice rolul anumitor semne de punctuație ori folosirea cratime-i într-o construcție lexicală sau alta.
Apoi, la punctul B al subiectului, elevii trebuie să redacteze o compunere pe baza textului dat. Pot primi, de pildă, caracterizarea unui personaj din fragmentul citit la prima vedere.
La subiectul al II-lea se dă un alt text care trebuie definit de elevi din seria de tipuri de texte (text informativ, text publicistic etc). Răspunsurile cerute de întrebările de la al doilea subiect se regăsesc în textul dat. Cerințele gramaticale nu lipsesc nici la acest subiect, unde se pune accentul pe felul propozițiilor și funcțiile sinctactice ale cuvintelor subliniate.
La punctul B de la cel de-al doilea subiect, elevii trebuie să formuleze narațiune despre o temă dată. Aceasta este partea creativă a examenului scris la limba și literatura română și valorează 12 puncte din totalul notei finale calculate. La partea A de la subiectul al II-lea, elevii care rezolvă corect cerințele primesc 24 de puncte.
Se mai acordă 14 puncte pentru: vocabularul adecvat al conținutului, respectarea normelor de punctuație, respectarea normelor de ortografie, așezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea coerența textului și unitatea compoziției.