News

Moderna anunță că eficacitatea vaccinului său scade în timp. Sunt necesare doze de rapel

Moderna a transmis că protecția oferită de vaccinul său scade pe măsură ce timpul trece. Dozele de rapel sunt necesare.
16.09.2021 | 22:28
Moderna anunta ca eficacitatea vaccinului sau scade in timp Sunt necesare doze de rapel
ADVERTISEMENT

Compania farmaceutică a realizat un studiu de amploare aupra propriului vaccin. Potrivit producătorilor, rezultatele acestuia au demonstrat că sunt necesare doze de rapel, scrie Reuters.

Cercetarea a curprins compararea performanței serului în cazul a 25.000 de persoane, împărțite în două grupuri. 14.000 dintre ei au fost imunizați în perioada iulie – octombrie 2020, iar restul între decembrie 2020 și aprilie 2021.

ADVERTISEMENT

Moderna anunță că eficacitatea vaccinului său scade în timp. Sunt necesare doze de rapel

Moderna a publicat respectiva analiză miercuri. Acesta arată o scădere în timp a eficacității serului său. Între persoanele vaccinate cu aproximativ 13 au fost înregistrate rate mai ridicate de infectare decât în cazul oamenilor care au fost inoculați cu aproximativ opt luni în urmă.

Cercetarea nu a fost verificată în regim peer-review până în prezent. La 1 septembrie, gigantul farmaceutic american a înregristrat o cerere, la Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente, pentru aprobarea administrării unei a treia doze de ser.

ADVERTISEMENT

În studiul cu pricina, compania a analizat cazurile a 14.000 de persoane care au fost vaccinare anul trecut, între iulie și octombrie. Acestea au fost comparate cu cele ale unui grup de 11.000 de oameni care au primit serul în perioada decembrie 2020 – aprilie 2021.

Rezultatele au fost grăitoare. 162 de cazuri au fost depistate în rândul celor vaccinaţi anul trecut, în timp ce numărul cazurilor pozitive din rândul oamenilor imunizați mai recent a fost aproape la jumătate, doar 88.

ADVERTISEMENT

„Concluzia Moderna este că scăderea protecţiei, observată în noua analiză, întăreşte ideea că sunt necesare doze de rapel pentru persoanele vaccinate cu schema completă,” a transmis compania.

Inițial, se credea că vaccinul Moderna ar fi mai eficient decât cel produs de Pfizer în ceea ce priveşte menţinerea protecției în timp. Specialiștii erau de părere că doza mai ridicată de ARN mesager (mARN) din vaccinul Moderna și distanța mai mare dintre prima și a doua doză ar putea să mențină eficacitatea un timp mai îndelungat.

ADVERTISEMENT

Pfizer: Eficacitatea de 95% este restabilită cu o a treia doză

Un anunț similar a fost făcut și de producătorul vaccinului similar, Pfizer și partenerul său german, BioNTech SE. Reprezentanții companiei au transmis că o a treia doză de vaccin restabilește eficacitatea de 95% a serului.

Cercetarea s-a derulat în Israel, țară care a început deja administrarea pe scară largă a dozei suplimentare. Datele au fost transmise către Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente, în încercarea de a obține autorizația pentru inocularea dozei de rapel.

În Statele Unite ale Americii, autoritățile doresc demararea cu repeziciune a campaniei de vaccinare cu respectiva doză suplimentară, în contextul valului patru al pandemiei și al numărului ridicat de noi infectări.

ADVERTISEMENT