News

Moderna anunță că mutația Omicron ar putea evita protecția vaccinurilor existente. Când ar putea apărea un nou ser

Compania Moderna anunță că noua variantă Omicron a Covid-19 ar putea evita protecția vaccinurilor existente. În acest sens, un nou vaccin ar putea apărea pe piață în perioada următoare.
29.11.2021 | 09:44
Moderna anunta ca mutatia Omicron ar putea evita protectia vaccinurilor existente Cand ar putea aparea un nou ser
ADVERTISEMENT

Paul Burton, ​directorul medical al campaniei Moderna, suspectează că noua mutație Omicron a Covid-19 ar putea evita protecția vaccinurilor actuale.

Dacă acest scenariu se confirmă în perioada următoare, companiile farmaceutice ar putea lucra la o variantă modificată a vaccinului.

ADVERTISEMENT

În ceea ce-l privește, Burton apreciază că el și colegii săi de la Moderna ar putea lucra rapid la un nou vaccin anti-Covid eficient contra Omicron, iar acesta ar putea fi scos pe piață încă din debutul anului 2022.

Moderna anunță că mutația Omicron ar putea evita protecția vaccinurilor existente

Oficialul de la Moderna a mai precizat că, în momentul de față, nu este clar dacă vor fi necesare îmbunătățiri sau dacă vaccinurile actuale împotriva Covid-19 vor oferi protecție împotriva noii variante care a început să se răspândească pe tot globul.

ADVERTISEMENT

Acest lucru ar trebui să-l aflăm în următoarele două săptămâni. Burton subliniază că tehnologia ARN mesager oferă această capacitate de a lucra în perioade scurte la noi seruri.

”Ar trebui să aflăm care e capacitatea vaccinului actual de a oferi protecție în următoarele două săptămâni. Ceea ce este remarcabil la vaccinurile cu ARNm, la platforma Moderna, este că ne putem mișca foarte repede”, a spus Burton, conform CNBC.

ADVERTISEMENT

Dacă cel mai negru scenariu în care tulpina Omicron eludează actualele seruri se va adeveri, un alt vaccin care să lupte cu această formă de Covid-19 ar putea apărea încă din debutul anului viitor.

”Dacă trebuie să facem un vaccin nou, cred că acest lucru va fi începutul anului 2022, urmând ulterior ca acesta să fie disponibil în cantități mari”, a adăugat șeful Moderna.

ADVERTISEMENT

Moderna studiază deja variante de rapel utile contra noii mutații Covid-19

Încă de joi, compania Moderna şi-a anunţat intenția de a dezvolta o doză de rapel specifică pentru noua variantă Omicron a Covid-19, detectată în Africa de Sud şi clasată ”îngrijorătoare” de către OMS.

Producătorul american de vaccinuri a mobilizat sute de muncitori începând de joi dimineață devreme, de Ziua Recunoștinței, pentru a începe să studieze noua variantă, a anunțat compania americană într-un comunicat.

”Moderna va dezvolta rapid un vaccin pentru o doză de rapel specifică variantei Omicron”, a informat compania americană.

”Vaccinurile actuale ar putea oferi o anumită protecție, în funcție de timpul care a trecut de la imunizare”, a mai spus Burton. Oficialul Moderna a mai precizat că persoanele nevaccinate ar trebui să se vaccineze sau să primească vaccinuri de rapel, dacă sunt eligibile.

ADVERTISEMENT