Mohamed Salah se află în prezent la Cupa Africii alături de naționala Egiptului, acolo unde a marcat deja un gol în victoria contra celor din Guineea-Bissau, scor 1-0.
Între timp, pe piață se pregătește să iasă ediția din luna februarie a celebrei reviste GQ Magazine, care îl are pe copertă chiar pe „Regele Egiptului” Mohamed Salah.
Cotat de transfermarkt.com la suma de 100 de milioane de euro, Salah a declarat pentru publicația care are sediul la New York că vrea să rămână pe Anfield, deși peste 18 luni îi va expira contractul cu „cormoranii”.
Conform jurnaliștilor de la GQ, egipteanul câștigă, anual, 10,4 milioane de lire sterline, iar singura sa pretenție pentru a își prelungi înțelegerea cu Liverpool este dublarea salariului.
„Vreau să rămân, dar nu este în mâinile mele. Este în mâinile lor. Ei știu ce vreau. Nu cer lucruri nebunești. Lucurile sunt simple”, a declarat egipteanul.
Mai este drum lung până departe, astfel că Salah este suficient de relaxat încât să îmbrățișeze și meseria de model în timpul liber. Pe lângă interviul pe care l-a acordat celor de la GQ, africanul a făcut și câteva fotografii în ținute vintage.
„Faima și banii schimbă oamenii, așa că eu încerc să fiu diferit, să rămân modest”, e una dintre devizele lui Mo Salah, prezentate în GQ.
În GQ, Salah apare îmbrăcat într-un tricou vechi al lui Liverpool, din sezonul 1993-1994, dar poartă și alte articole vestimentare, care, la prima vedere, nu ar părea atât de scumpe.
Maioul alb, cu dungi negre, este produs de Yves Saint Laurent by Anthony Vaccarell și costă undeva în jurul sumei de 650 de lire sterline. Bluza vintage roșie cu dungi albastre este produsă de Melet Mercantile, în timp ce vesta fără mâneci, mov, cu dungi negre, valorează aproximativ 500 de lire sterline.
„Oamenii suferă ani întregi deoarece nu vor să se schimbe. Dar eu nu sunt așa. Eu trebuie să mă schimb!”, crede atacantul cumpărat în 2017 de la AS Roma cu 42 de milioane de euro.
Dacă bluza de trening albastră, cu dungi albe pe mâneci, este adidas și pare să aibă un preț accesibil pentru unii, 240 de lire sterline, maleta vișinie pe care o poartă egipteanul pe dedesubt este produsă de Louis Vuitton și valorează nu mai puțin de 800 de lire sterline.
Cel mai ieftin accesoriu vestiementar purtat de Mo Salah la ședința foto pentru GQ sunt adidașii Adidas Gazelle, care pot fi cumpărați cu doar 55 de lire sterline.