Sport

Mohamed Salah, tratat ca un rege în Turcia! Gest incredibil din partea autorităților locale

Mohamed Salah a semnat în această vară cu Trabzonspor și a declanșat o adevărată nebunie în Turcia. Autoritățile locale se pregătesc să ia o decizie incredibilă.
02.09.2026 | 17:30
Mohamed Salah tratat ca un rege in Turcia Gest incredibil din partea autoritatilor locale
Mohamed Salah (34 de ani) a declanșat o adevărată nebunie în Turcia. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Mohamed Salah (34 de ani) a semnat în această vară cu Trabzonspor, din postura de jucător liber, și a avut parte de o primire fabuloasă în Turcia. La mai puțin de o lună după oficializarea transferului, autoritățile locale se pregătesc să numească strada pe care locuiește Salah după acesta. Ce a declarat primarul.

Mohamed Salah va avea o stradă ce îi va purta numele în Turcia

Autoritățile locale au propus ca strada pe care locuiește Mohamed Salah să fie redenumită după fotbalistul egiptean, iar propunerea ar urma să fie analizată și, cel mai probabil, aprobată chiar în această săptămână de Consiliul Local. Primarul districtului Yomra din provincia Trabzon, Mustafa Biyik, a vorbit despre impactul pe care l-a avut Mohamed Salah după transfer.

ADVERTISEMENT

„Salah reprezintă unul dintre cele mai importante transferuri din istoria clubului Trabzonspor și a fotbalului turc. Suntem mândri și fericiți că o vedetă atât de importantă a fotbalului mondial va locui în Yomra”, a afirmat edilul, conform Gazzetta dello Sport. Egipteanul a semnat cu Trabzonspor din postura de jucător liber, după despărțirea de Liverpool, club la care a petrecut 9 ani fabuloși.

Acesta a mai evoluat în carieră pentru Al Mokawloon, Basel, Chelsea, Fiorentina și Roma. Salah a semnat un contract pe două sezoane cu Trabzonspor, având un salariu de 10 milioane de euro pe an. De asemenea, acesta primește un bonus de 7 milioane de euro pe sezon, dar și un procent de 20% din veniturile obținute de club din produsele comercializate sub numele său.

ADVERTISEMENT

Start complicat pentru Mohamed Salah la Trabzonspor

Salah a reușit să marcheze de 3 ori în primele sale 3 partide jucate în Super Lig, însă Trabzonspor are doar 4 puncte după 3 runde și ocupă locul 11 în clasament. În Europa League, formația din Turcia s-a făcut de râs contra lui Ferencvaros în faza play-off-ului, iar Salah nu a reușit să își ajute echipa.

ADVERTISEMENT

În meciul tur, disputat pe teren propriu, Trabzonspor a cedat cu 0-1, iar la Budapesta a urmat un adevărat dezastru. Turcii au fost învinși cu 4-0, al doilea gol al maghiarilor fiind înscris de mijlocașul român Marius Corbu. Astfel, Trabzonspor își va continua parcursul european în Conference League, competiție în care Mohamed Salah va evolua în premieră.

ADVERTISEMENT