Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Moldovan sau Târnovanu, cine apără poarta naționalei României în meciul cu Austria? „Mircea Lucescu îl preferă pe el! Are un joc de picior mult mai bun”

Horațiu Moldovan sau Ștefan Târnovanu la meciul Austria - România? Cristi Coste a dezvăluit alegerea lui Mircea Lucescu pentru poarta naționalei
25.05.2025 | 10:00
Moldovan sau Tarnovanu cine apara poarta nationalei Romaniei in meciul cu Austria Mircea Lucescu il prefera pe el Are un joc de picior mult mai bun
Alegerea lui Mircea Lucescu între Ștefan Târnovanu și Horațiu Moldovan / Foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Cristi Coste, redactor-șef FANATIK, a dezvăluit, la FANATIK SUPERLIGA, că selecționerul Mircea Lucescu îl va alege pe Horațiu Moldovan în poartă la meciul Austria – România în dauna lui Ștefan Târnovanu. Partida contând pentru preliminariile CM 2026 este programată pe 7 iunie, de la 21:45.

Motivul alegerii făcute de Mircea Lucescu între Horațiu Moldovan și Ștefan Târnovanu la Austria – România

Moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA a devoalat, de asemenea, și motivul deciziei lui „Il Luce”. Selecționerul României îl consideră pe Moldovan un portar net superior lui Târnovanu din punctul de vedere al jocului de picior.

ADVERTISEMENT

„Horațiu Moldovan, din informațiile pe care le am, e foarte dezamăgit de ce i s-a întâmplat la Sassuolo. Chiar se simte păcălit de cei de acolo. În ultimele cinci etape n-a mai apărat pe ideea: ‘Am promovat, stai liniștit, vom plăti clauza. Vei fi jucătorul nostru’.

S-a trezit acum și să nu mai apere deloc în ultima lună și pus în situația de a fi nevoit să își găsească o nouă echipă”, a dezvăluit Cristi Coste, moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA de vineri, 23 mai, și redactorul-șef FANATIK.

ADVERTISEMENT

Informațiile exclusive dezvăluite de Cristi Coste la Fanatik Superliga

„Nu apără nici la națională clar, că o să îl prefere nea’ Mircea pe unul care apără”, a intervenit jurnalistul Alin Buzărin, contrazis de Coste: „Am așa niște informații. Dacă nu s-au schimbat lucrurile, Moldovan s-ar putea să fie titular la Viena.

Dacă nu s-au schimbat lucrurile la națională, spun că Mircea Lucescu s-a gândit mult între Horațiu Moldovan și Ștefan Târnovanu. Ar merge pe varianta Horațiu Moldovan, pentru că Horațiu Moldovan are un joc de picior mult mai bun decât Ștefan Târnovanu.

ADVERTISEMENT

Nu știu cât de ok e treaba asta la meciul cu Viena, unde ai nevoie de talia lui Târnovanu (Florin Gardoș: Ai nevoie de minge lungă!). Deci, Horațiu Moldovan s-a simțit păcălit de italieni, sincer! Chiar credea că va rămâne la Sassuolo. Va juca în Serie A după promovare.

ADVERTISEMENT

(Florin Gardoș: Poate să fie și o tactică, chiar dacă are clauză. Mă gândesc că suma aceea poate scădea.) Eu am auzit zilele trecute și cred că și Gabi Safta a citit în emisiune că impresarul încearcă să îi găsească o altă echipă. În momentul acela, deja nu mai e vorba de a scădea clauza”.