O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani, este suspectată că a încercat de mai multe ori să-și ucidă soțul albanez cu otravă de șoareci. Medicii au fost primii care au observat unele nereguli.
O moldoveancă de 48 de ani din Italia este acuzată că a încercat să-și omoare soțul albanez de 55 de ani. Procurorul de caz a cerut 10 ani de închisoare pentru aceasta.
Neînțelegerile dintre cei doi au început încă din anul 2022, atunci când femeia l-a părăsit. Totuși, la scurt timp, cei doi s-au împăcat și au încercat să treacă peste perioada tensionată, conform Rimini Today.
Tot din acea perioadă, bărbatul a început să ajungă din ce în ce mai des la spital cu multiple dureri suspecte și stări de rău. Acela a fost momentul când medicii au intrat la bănuieli.
I-au efectuat analize de sânge, iar rezultatele au arătat că există în corp două substanțe care se regăsesc în otrava pentru șoareci. De asemenea, și simptomele bărbatului erau asociate cu otrăvirea.
Imediat, cadrele medicale au dat alerta, iar carabinierii au început o anchetă. Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul cuplului. Acolo s-a găsit, într-un sertar, o seringă în cate se afla otrava, conform sursei menționate.
În baza acestor probe, moldoveanca a fost arestată în octombrie 2023. Ulterior, ea a fost plasată în arest la domiciliu, în locuința mamei ei. De asemenea, i s-a montat o brățară electronică.
De-a lungul timpului, ea a respins și a negat toate acuzațiile. În același timp, femeia nu a putut oferi o explicație credibilă despre modul în care otrava a ajuns în mâncarea soțului.
Pe de altă parte, avocatul acesteia a adus ca argument faptul că dozele ingerate de bărbat “nu au fost suficient de puternice pentru a fi considerate letale”. Sentința va fi pronunțată în data de 4 martie 2025.