Molozul de pe stadionul Giulești, depozitat ilegal! Autoritățile stau cu mâinile în sân. Video

Eduard Nicolae Popa   
în Rapid Bucuresti
05/04/2019, 17:06
Molozul de pe stadionul Giulești, depozitat ilegal! Autoritățile stau cu mâinile în sân. Video
Molozul provenit de pe Stadionul Giulești după demolare este depozitat ilegal

Stadionul Giulești este în construcție pentru Euro 2020. Chiar dacă Arena Națională va găzdui meciurile, arena rapidiștilor este una dintre cele pregătite pentru competiție cu scopul de a servi drept stadioane de antrenament pentru echipele participante. Construcția stadionului Giulești este însă acum în întârziere, la fel ca și cea de la Stadionul Ghencea. Dar nu numai ritmul în care se construiesc cele două stadioane este cel care afectează viața bucureștenilor, ci și locul în care este depozitat gunoiul produs în urma demolării stadionului vechi de peste 80 de ani.

Molozul provenit din stadionul Giulești, depozitat ilegal la Lacul Morii

Astfel, tone întregi de moloz provenite din demolarea Stadionului Rapid au fost depozitate pe un teren privat din apropierea Lacului Morii. Firma „Construcţii Erbaşu”, cea care se va ocupa şi de ridicarea noii construcţii, a fost cea care a ales această soluție care încalcă legea. Cel care a semnalat autoritățile privind această ilegalitate a fost consilierul general al Municipiului București, Octavian Berceanu:

„Pe o suprafaţă de un hectar şi jumătate avem moloz provenit din demolarea Stadionului Rapid. Resturile pot conţine azbest. Azbestul este extrem de nociv. El a fost fărâmiţat în particule mici în urma procesului de demolare şi îl vom înghiţi noi. Va ajunge în plămânii noştri şi ai copiilor noştri în următorii ani. Nu contează că-i teren privat. Legea este foarte clară. Spune că trebuie să fie un teren amenajat, cu autorizaţie, groapă de gunoi”, a declarat pentru G4Media.ro consilierul general USR.

Amendă din partea Poliției Locale pentru molozul depozitat ilegal

Chiar dacă acest caz a devenit viral pe rețelele de socializare, Garda de Mediu nu a făcut nimic. Singurii care s-au sesizat au fost cei de la Poliția Locală Sector 6, care i-a amendat pe cei de la companie cu 40.000 de lei, amenda maximă prevăzută în aceste cazuri, și i-a somat să aducă terenul la starea inițială. Însă, în loc de munți de moloz, în spatele Lacului Morii găsim acum un strat destul de important de gunoi, mascat cu pământ.

Cristian Erbașu, fondatorul firmei Erbașu Construcții, a declarat pentru sursa citată că firma de transport contractată a dus molozul pe terenul respectiv, iar ulterior a fost luat și dus la groapa de gunoi autorizată. El se apără și spune că molozul rămas pe teren ”nu este cel provenit de la stadion, din câte înțeleg. Acolo e transportat moloz de foarte mult timp de la șantierele private. Locul de depozitare a molozului acum este Groapa de la Clinceni”.

Molozul de pe stadionul Giulești este ascuns în spatele Lacului Morii
Molozul de pe stadionul Giulești este ascuns în spatele Lacului Morii *foto: g4media.ro
Molozul de pe stadionul Giulești este ascuns în spatele Lacului Morii
Molozul de pe stadionul Giulești este ascuns în spatele Lacului Morii *foto: g4media.ro

Garda de Mediu nu a constatat nimic

În schimb, replica celor de la Garda de Mediu es te halucinantă. Purtătorul de cuvânt al instituției, Andrei Corlanu, a spus pentru TVR că au trimis la fața locului mai mulți comisari de meci care nu au constatat nicio lucrare. Asta deși diferența de nivel dată de molozul nivelat este vizibilă cu ochiul liber.

Firma care se ocupă cu demolarea Stadionului Rapid îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea Companiei Naţionale de Investiţii, care la rândul ei nu a primit nicio sesizare legată de depozitarea ilegală a deșeurilor.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles