Fotbal international

Moment istoric pentru Barcelona. Catalanii le-au luat fața ”galacticilor” după 87 de ani

03.03.2019 | 00:24
Moment istoric pentru Barcelona Catalanii leau luat fata galacticilor dupa 87 de ani

Sâmbătă, 2 martie, a devenit un moment istoric pentru FC Barcelona. Înaintea El Clasico din această zi era un echilibru perfect în cele 241 de meciuri existente: câte 95 de succese de parte și 41 de egaluri. Cu succesul de miercuri, din semifinala retur a Cupei Spaniei, Barcelona a reușit, în sfârșit să egaleze la victorii marele rival.


UPDATE, ora 00:25 / Cu victoria obținută pe Santiago Bernabeu, catalanii a revenit la comandă după 87 de ani în meciurile din El Clasico. Barcelona a preluat conducerea pentru prima dată din 1932 încoace. Ultima dată când catalanii au fost în avantaj scorul meciurilor directe era 6-5.


Moment istoric pentru Barcelona, dacă va câștiga din nou la Madrid

Real Madrid a fost tot timpul la pupitrul de comandă al meciurilor directe, iar în 1965 avantajul albilor față de trupa blaugrana a ajuns la 16 victorii peste marele rival. Însă, în ultimii ani distanța s-a tot micșorat, iar cu victoria din Cupă a fost egalată situația. Real Madrid nu pare a avea capacitatea de ține piept unei echipe foarte bine organizate și care are un contraatac ucigător, dovadă și faptul că a fost 3-0 pentru catalani în Cupă, dar din exact trei situații, adică eficacitate sută la sută.

Acest meci mai aduce la rampă un eveniment important. De 103 ani nu s-a mai întâmplat să se joace un derby pe parcursul a numai 72 de ore. Ultima dată a fost în plin război mondial, în 1916 și a fost vorba de două meciuri de Cupă, între Real și Atletico, primul pe 13 aprilie, 6-6 după prelungiri, al doilea peste 48 de ore, victorie Real cu 4-2.

Moment istoric pentru Barcelona. Graficul meciurilor directe
Moment istoric pentru Barcelona. Graficul meciurilor directe

Real Madrid e out din lupta pentru titlu dacă pierde

Dacă Barcelona câștigă pe Santiago Bernabeu pentru Real Madrid pe plan intern falimentul va fi total, pentru că s-a terminat cu orice obiectiv. Din Cupă au fost eliminați în semifinaletocmai de marele dușman, în campionat, în caz de eșec, distanța ar crește la 12 puncte în favoarea lui Leo Messi și a colegilor săi, iar în acest caz nu se mai poate vorbi de nici o șansă la titlu.

Ernesto Valverde a cerut elevilor săi să se concentreze la maxim pe acest meci, iar faptul că în apărare revine stânca Samuel Umtiti după trei luni de absență crește și mai mult siguranța defensivă a echipei. În atac francezul Dembele, după prestația din Cupă, în care a fost couator la două goluri, i-a luat lar fața lui Coutinho, despre care se vorbește tot mai intens că ar putea reveni în Premier League chiar din vară.