În ciuda rivalității binecunoscute dintre cele două echipe, Sorin Cârțu și Mihai Stoica au dovedit din plin că se respectă foarte mult la finalul meciului Universitatea Craiova – FCSB 1-0 de duminică seară. Ulterior, președintele de onoare al clubului din Bănie a venit cu detalii în direct la FANATIK SUPERLIGA.
La o zi după Universitatea Craiova – FCSB 1-0, Sorin Cârțu a intrat în direct la FANATIK SUPERLIGA și a făcut o analiză complexă a derby-ului din Bănie. Totodată, oficialul clubului alb-albastru a dezvăluit totul despre imaginile alături de MM Stoica de la finalul meciului.
„Prin mesajul lui a recunoscut într-un fel starea noastră. El mi-a arătat cu inima, eu i-am trimis niște bezele, le făcusem la cofetărie. De-a lungul timpului, am mai avut clinciuri cu MM d-astea anti, dar, ca doi oameni maturi, ne-am recunoscut dacă am greșit.
Și eu am recunoscut dacă am greșit față de el și el a recunoscut față de mine. Am fost permisivi, ne știm demult, chiar de când antrena Țicleanu la Galați și eu eram prieten foarte bun cu el. Am mai avut tangențe în întâlnirile cu ei.
Eram mai apropiați. Păi, tot ați dat exemplu de conducători pe la alte echipe, că stau unul lângă altul. Într-un fel, a recunoscut superioritatea noastră la cele două partide”, a declarat Sorin Cârțu, la FANATIK SUPERLIGA.
La scurt timp după încheierea partidei de pe stadionul „Ion Oblemenco”, în timp ce președintele de onoare de la clubul din Bănie oferea declarații, președintele Consiliului de Administrație de la campioana României a ajuns în zona respectivă, la doar câțiva metri distanță de Cârțu.
Despărțiți de un geam, cei doi și-au manifestat aprecierea reciprocă prin două gesturi foarte elocvente. Mihai Stoica a adus pumnul în zona inimii, iar imediat Sorin Cârțu l-a salutat și el pe oficialul echipei adverse, informează gsp.ro.
„Suntem într-un moment de fericire pentru că am obținut o victorie mare, cred că victoria este meritată, gândul meu a fost să luăm cele trei puncte și să ne menținem pe locul 1. La momentul acesta, preocuparea este ce facem noi și să acumulăm cât mai multe puncte, iar când intrăm în play-off să avem un punctaj bun și o poziție favorabilă.
Cred că meritam să fim aici, am avut o prestație constantă. Mai sunt treisprezece meciuri în care trebuie să ne conservăm cât se poate de bine acest avantaj și la sfârșit să avem reușite. Arbitrajul lui Barbu spală din trecut, nu am văzut vină la faza golului lui Matei, am luat o părere de la Porumboiu care a spus că faza s-a interpretat.
Contează victoria și tot ce ne-am dorit a fost să nu iasă polemici. Mai sunt 13 meciuri grele, vom fi vânați de adversari, nu este o distanță mare. Am avut prestații dominante în toate meciurile directe cu rivalele, Dinamo, Rapid, CFR sau FCSB.
Arătăm ca o echipă care merită să își pună obiectivul de a câștiga campionatul. Nu am văzut meciul din minutul 80, mi-a fost greu, trebuie să mă înțelegeți, am o vârstă, mai slăbesc puterile”, a declarat Sorin Cârțu la zona mixtă la finalul meciului Universitatea Craiova – FCSB 1-0.