La câte acrobații a urmărit de-a lungul celor 11 sezoane, ai putea să juri că nimic nu o mai surprinde. Ei bine, două tinere au reușit să o lase pe Andra realmente cu gura căscată.
„Vai de mine! Wow”, a reacționat îndrăgita artistă în timpul numărului executat cu măiestrie de Kristina și Bettina la Românii au Talent, hotărând să nu încerce niciodată așa ceva, deși la început era gata să cadă pradă tentației.
Fetele și-au propus să combine armonios acrobațiile periculoase cu o serie de mișcări seducătoare și, judecând după reacția juriului, le-a ieșit de minune. Se cunosc de peste 15 ani, dar este pentru prima dată când evoluează împreună pe aceeași scenă.
„Înainte să începeți, când v-am văzut, i-am propus colegei mele, zic: ”La finalul preselecțiilor trebuie și noi să facem un număr de genul acesta pe scenă”. Dar, no, trebuie să fiu sinceră.
Să se înțeleagă de ce la final am zis ”Gata”. Noi renunțăm, așa ceva noi nu o să putem face.
Cel mult putem să cântăm Ozosep, singurul cântec pe care îl știu în limba maghiară. Ați făcut magie.
Aș putea spune că ați fost la înălțime și ați dat frâu liber imaginației și nu doar pentru domni, și pentru doamne.
Ne dați curaj, ne dați putere să încercăm anumite lucruri. Șpagatul, nu vă gândiți la alte chestii”, a spus Andra, de îndată ce fetele și-au încheiat numărul.
Pus pe șotii, ca întotdeauna, Smiley ne-a provocat la un exercițiu de imaginație: ce ar fi dacă buna sa prietenă și colegă ar încerca să pună în scenă mișcările celor două acrobate?
„Mi-e frică pentru Măruță ce l-așteaptă acasă. Vine Andra cu idei noi acasă și zice: ”Auzi dragă, aș vrea la lustra asta de aici să punem două funii”.
Sau, Măruță vine de la emisiune, așa obosit și Andra coboară din tavan. Și zice: unde-s copiii? Andra zice: ”Taci! Iar pe fundal se aude „Știi că iubirea schimbă tot (n.r. cântând)”, s-a amuzat carismaticul artist.