Sport

Nu s-a văzut la TV! Inigo Martinez a scăpat de eliminare în Inter – Barcelona, după un gest golănesc. Video

Inigo Martinez a riscat o eliminare în meciul retur Inter - Barcelona, după ce a făcut un gest extrem de urât la finalul primei reprize.
07.05.2025 | 00:27
Nu sa vazut la TV Inigo Martinez a scapat de eliminare in Inter  Barcelona dupa un gest golanesc Video
Inigo Martinez a trecut pe lângă eliminare în meciul Inter - Barcelona, după un gest nesportiv. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Partida retur Inter – Barcelona are o desfășurare absolut halucinantă, însă jocul a fost umbrit și de un gest nesportiv al lui Inigo Martinez, care însă a scăpat de o eliminare ce le putea fi fatală catalanilor.

Inigo Martinez a riscat o eliminare în Inter – Barcelona

Totul a început la lovitura de la 11 metri transformată de Hakan Calhanoglu în minutul 45+1 și în urma căreia italienii au marcat golul de 2-0. Fundașul Barcelonei a încercat să-i bruieze concentrarea mijlocașului turc, dar nu a reușit acest lucru.

ADVERTISEMENT

După ce coechipierul său a trimis mingea în poartă de la punctul cu var, fundașul Francesco Acerbi i-a reproșat lui Inigo Martinez gestul făcut. Jucătorul catalanilor a reacționat imediat și a scuipat în direcția adversarului său.

Cei doi s-au luat la harță, iar coechipierii lor au intervenit pentru a calma spiritele. Arbitrul Szimon Marciniak a cerut colegilor din camera VAR să-i transmită dacă trebuie să intervină, dar nu a primit informațiile necesare.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, ”centralul” polonez nu a luat nicio măsură disciplinară și s-a intrat la pauză în efective complete. Se pare că înainte de gestul lui Inigo Martinez, Acerbi l-ar fi lovit pe acesta cu piciorul.

Nebunie de meci la Milano

După ce în turul de la Barcelona scorul a fost egal, 3-3, partida retur de la Milano este și ea una cu adevărat fantastică. Inter a făcut o primă repriză fantastică și a intrat în avantaj la pauză cu golurile lui Lautaro Martinez și Hakan Calhanoglu.

ADVERTISEMENT

Catalanii au ieșit mult mai montați de la vestiare și în doar 6 minute au restabilit egalitatea după reușite avute de Eric Garcia și Dani Olmo. Însă, nebunia din acest joc nu avea să se oprească aici.

ADVERTISEMENT

În minutul 88, Raphinha înscria și el pentru liderul din La Liga și se părea ca Barca a obținut biletele pentru finala Champions League. S-ar opus însă veteranul Acerbi, care în minutul 90+3 a urcat în careu ca un veritabil atacant și a trimis jocul în prelungiri.

Raphinha a egalat recordul lui Cristiano Ronaldo. Atacantul de la Barcelona a ajuns la 21 de contribuiții în acest sezon de Champions League, la fel ca Ronaldo în sezonul 2013-2014, conform OptaJoe.

  • 2,10 este cota exclusivă Superbet la „1 solist” PSG – Arsenal

Tags: