Duelul dintre Exeter City și Stockport County, partidă din al treilea eșalon al fotbalului englez, a fost un adevărat „thriller”. S-a marcat de șase ori, scorul final a fost 3-3, iar golul egalizator a fost semnat de portarul gazdelor, Jack Bycroft, în cel de-al șaselea minut suplimentar al întâlnirii. Ba mai mult, reușita goalkeeper-ului în vârstă de 24 de ani poate cântări enorm pentru cei de la Exeter în lupta pentru evitarea retrogradării.
Duelul din runda cu numărul #44 din League One, al treilea eșalon al fotbalului din Anglia, disputat între Exeter City și Stockport County, a produs un moment excepțional, chiar în prelungirile meciului. În minutul 90+6 al întâlnirii de pe St. James Park (coincidență de nume cu stadionul lui Newcastle), goalkeeper-ul gazdelor, Jack Bycroft, a marcat cu capul după o centrare din corner și a salvat un punct extrem de important pentru echipa sa în lupta pentru evitarea retrogradării.
Cei de la Stockport au condus de două ori, cu 2-0, respectiv 3-2, însă nu au reușit să plece victorioși de pe St. James Park. Malik Mothersille (9′), Josh Stokes (29′) și Odin Bailey (77′) au punctat pentru oaspeți. În schimb, pe lângă portarul Bycroft (90+6′), pentru Exeter au mai înscris Reece Cole (35′), respectiv Timur Tuterov (70′).
Golul marcat de Bycroft a dus scorul la 3-3, iar astfel, cei de la Exeter au ajuns la borna cu numărul 48 și rămân aproape de Wimbledon (50), primul club aflat deasupra liniei roșii. În momentul de față, echipa lui Bycroft are trei meciuri consecutive fără eșec și se află pe locul 21 în clasamentul din League One, o poziție echivalentă cu retrogradarea în liga a 4-a, cu două etape rămase de până la finalul sezonului.
De cealaltă parte, Stockport County are un cu totul alt obiectiv. Echipa lui Dave Challinor ocupă poziția a 5-a, un loc care duce în play-off-ul de accedere în Championship. Primele două clasate sunt Lincoln (deja promovată matematic) și Cardiff City. Celelalte trei echipe care, cel mai probabil, vor fi juca în playoff sunt: Bolton, Bradford City și Stevenage.