Momente de coşmar pentru un atlet. “Hoţii i-au tăiat picioarele cu drujba!”

Ionuţ Cataramă   
în Sporturi
07/03/2018, 15:48
Momente de coşmar pentru un atlet. “Hoţii i-au tăiat picioarele cu drujba!”

Mhlengi Gwala, un triatlet cunoscut în Africa de Sud, a trecut prin unul dintre cele mai grele coşmaruri marţi dimineaţa, atunci când a plecat să se antreneze în Durban. Atletul a fost atacat de trei bărbaţi în timp ce se plimba cu bicicleta.

La început a crezut că este vorba de un atac obişnuit, dar a urmat o scenă de teroare, conform Sandile Shange, colegul lui Mhlengi Gwala. “El a crezut că au apărut să-l jefuiască, atunci s-a oprot şi le-a dat telefonul, dar ei nu voiau nici telefonul, nici ceasul şi nici bicicleta lui. L-au târât până lângă marginea unui drum, lângă nişte copaci şi au început să-i taie piciorul”, a spus Shange, conform bbc.com.

“Au fugit atunci când au văzut că drujba nu funcţiona!”

Shange a dezvăluit că cei trei atacatori au utilizat o drujbă pentru a-i tăia piciorul colegului său. “Au încercat să-i taie piciorul până au ajuns la os, dar lanţul de la drujbă nu era foarte ascuţit. Atunci au încercat să-i taie şi celalalt picior. Hoţii au fugit când au văzut că drujba nu funcţiona cum trebuie, iar Gwala a profitat ca să ceară ajutor şi să fie transportat la spital. Starea lui este stabilă.”

 

Închide ×