Rivalitățile din fotbalul românesc erau cu mult diferite în epoca comunistă față de cele din prezent. Dacă FCSB și Rapid se războiesc acum din plin, în acele vremuri situația stătea cu totul altfel.
Dinamo și Rapid au menținut războiul între ele și în prezent. În ceea ce o privește pe Steaua, „militarii” nu au fost dintotdeauna „la cuțite” cu cei de la Rapid, ba chiar ajutându-i la nevoie.
În direct la „Oldies But Goldies”, Andrei Vochin a povestit cum steliștii și rapidiștii făceau front comun împotriva celor de la Dinamo în anii ’80, când echipa din „Ștefan cel Mare” era detestată de o mare parte din populație.
„Steliștii erau în luptă pentru titlu, iar rapidiștii, pe vremea respectivă, îl aveau marele dușman pe Dinamo, nicidecum pe Steaua. Adică, ceea ce se întâmplă acum nu are nicio legătură cu ce a fost atunci, pe vremea aia, ei strigând, în galeria lor strigând, Steaua și Rapid se iubesc la infinit.
Steaua găzduindu-i pe Rapid să joace pe Ghencea meciuri din Liga 2, când stadionul Giulești era în refacere și Republicii era dărâmat”, a spus inițial Andrei Vochin.
„Cine jucau la aceste echipe, din ce ți-aduce aminte? la Steaua. Cine antrena Steaua atunci?”, a întrebat moderatorul Horia Ivanovici „Emerich Jenei era la Steaua. În 1985!
Practic era primul an în care, la sfârșitul sezonului 84/85, Steaua devine campioană”, a spus Vochin. „Și cine mai juca? Ia să vedem. Cine juca la Steaua?”, a mai întrebat moderatorul.
„Păi erau Lăcătuș, Pițurcă, Balint, Tudorel Stoica, Boloni, cred. Nu știu dacă a fost în meciul ăsta, Marcel Pușcaș și Duckadam în poartă. Au înscris atacanții, Pițurcă și Balint!”, a spus Andrei Vochin la „Oldies But Goldies”.