News

Momente dramatice în Gorj: mal de pământ prăbușit peste un muncitor. Bărbatul a murit. Update

Un mal de pământ s-a prăbușit peste un bărbat care muncea pe un șantier, în Gorj. În ciuda eforturilor salvatorilor, victima a fost scoasă fără viață.
02.08.2025 | 19:17
Momente dramatice in Gorj mal de pamant prabusit peste un muncitor Barbatul a murit Update
Grav incident în Gorj: bărbat prins sub pământ la 6 metri adâncime. Sursa foto: Actual în Gorj / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un bărbat de aproximativ 60 de ani, muncitor pe un șantier din localitatea Tismana, a fost surprins sâmbătă de un mal uriaș de pământ care a căzut peste el. Din păcate, acesta a fost recuperat, dar fără viață.

Update. Bărbatul prins sub pământ la Tismana a decedat

Din nefericire, muncitorul din Gorj a avut un sfârșit tragic. În ciuda faptului că autoritățile au intervenit prompt și au depus eforturi majore, reușind să îl scoată de sub pământ, bărbatul în vârstă de 58 de ani nu a mai putut fi salvat.

ADVERTISEMENT

Bărbatul în vârstă de 58 de ani a fost extras. Din păcate, leziunile suferite au fost foarte grave și nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva”, a transmis Florin Chisim, reprezentant ISU Gorj.

Grav incident în Gorj: bărbat prins sub pământ la 6 metri adâncime

Din informațiile venite de la autorități aflăm că incidentul s-a produs în timpul unor lucrări de excavare la o stație de pompare a apei. Un apel de urgență s-a dat la ora 15:58. În scurt timp, forțele de intervenție ISU au fost mobilizate la fața locului.

ADVERTISEMENT

Ajunse în zona din orașul Tismana unde s-a produs evenimentul, forțele de salvare au constatat că un mal de 6 metri de pământ s-a prăbușit peste victimă.

ADVERTISEMENT

La fața locului intervin mai multe echipaje specializate din cadrul instituției noastre cu ajutorul mijloacelor din dotare. Misiunea este una foarte dificilă și contracronometru din cauza cantității mare de pământ care s-a surpat peste bărbat”, a transmis reprezentantul ISU Gorj, Florin Chisim.

ADVERTISEMENT

Încă din start, autoritățile au descris situația drept una ”extrem de dificilă și contracronometru”. Operațiunea a presupus eforturi pentru localizarea și salvarea victimei. Muncitorul a fost complet acoperit de pământ în urma surpării.

Mobilizare impresionantă de forțe pentru salvarea bărbatului

La fața locului au fost dislocate mai multe echipaje specializate printre care o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Tismana,un container MULTIRISC și o autospecială de comandă și intervenție (ACI) din cadrul Detașamentului Târgu Jiu,un alt container MULTIRISC de la Detașamentul Motru,precum și un punct de comandă mobil (APIC) cu doi ofițeri din cadrul Centrului Operațional Județean.

ADVERTISEMENT

Cantitatea mare de pământ care s-a prăbușit peste bărbat face ca intervenția să fie extrem de complexă. Se lucrează cu mijloacele din dotare, iar fiecare minut contează”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență( ISU) Gorj.