Sport

Nicușor Bancu a primit un cot în plină figură în UTA Arad – Universitatea Craiova: „Am dinții făcuți praf! Nici nu pot să vorbesc corect!”

Un moment controversat s-a petrecut în partida UTA Arad - Universitatea Craiova 1-0, avându-i protagoniști pe Nicușor Bancu și Roger.
14.08.2021 | 23:50
Nicusor Bancu a primit un cot in plina figura in UTA Arad  Universitatea Craiova Am dintii facuti praf Nici nu pot sa vorbesc corect
ADVERTISEMENT

În prima repriză a partidei de la Arad, Nicușor Bancu, fundașul Universității Craiova a fost lovit cu cotul în plină figură de Roger, mijlocașul gazdelor. „Centralul” Cojocaru a dictat fault, însă fără să-l sancționeze disciplinar pe Roger, motiv pentru care Nicușor Bancu a protestat vehement.

La faza imediat următoare, UTA Arad a fost cât pe ce să înscrie, Nicușor Bancu aflându-se în afara terenului, pentru îngrijiri medicale.

ADVERTISEMENT

Nicușor Bancu a primit un cot în plină figură în UTA Arad – Universitatea Craiova

La finalul meciului, Nicușor Bancu a declarat faptul că nu mai poate să vorbească corect, după cotul primit din partea lui Roger.

În plus, fundașul oltenilor a avut o reacție vehementă la adresa „centralului” Cojocaru.

„Mi-a dat dintele jos, trebuie să merg să-mi repar dintele, nici nu pot să vorbesc corect. Cu cotul m-a lovit, cu ce să mă lovească? Doar nu cu piciorul. Se vede foarte clar. Și sus și jos.

ADVERTISEMENT

Am dinții făcuți praf. Și arbitrul spune că nu e nimic, că e barieră pusă, că protejează mingea. Unde protejează mingea? Eu nu înțeleg. Trebuie să facem neapărat ceva cu arbitrajul. E incredibil așa ceva!

De ce a fost încărcătură? Din cauza arbitrajului. A întărâtat ambele echipe arbitrul, i-a lăsat să joace foarte dur. Tot timpul ne călcau, ne loveau cu cotul. Noi, dacă facem ceva, primim 5 etape de suspendare. Ei nu primesc decât galben și gata, că așa e mereu în România.

ADVERTISEMENT

Eu, când am avut piciorul rupt, cel care m-a lovit a primit o etapă. Eu, când l-am lovit pe cel de la Botoșani, am primit 3 etape. eu nu înțeleg cum e pedeapsa asta, pentru unii e așa, pentru alții e altcumva. Nu știu dacă e o tentă, dar numai pentru noi se întâmplă asta.

Ei au jucat foarte dur, ăsta n-a fost fotbal, a fost altceva. Când nu câștigi, tot timpul e presiunea. Lumea vrea să câștigăm meci de meci, noi suferim. Am făcut un meci bun etapa trecută, dar iar nu am arătat foarte bine. Avem și mulți accidentați, nu ne putem reveni așa repede”, a declarat Nicușor Bancu, la finalul partidei cu UTA Arad.

ADVERTISEMENT

Nicușor Bancu (28 de ani) a fost transferat de Universitatea Craiova, în vara lui 2014, de la FC Olt Slatina, pentru 80.000 de euro. Acesta mai are contract până în 2024 cu formația din Bănie.

După înfrângerea cu UTA Arad, Universitatea Craiova se poziționează pe locul 9 din Liga 1, cu șase puncte obținute.

  • 2 milioane de euro este cota lui Nicușor Bancu, conform transfermarkt.com

  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova  – Gaz Metan: 2,12 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT