Luni dimineața, fotbalul românesc a fost zguduit de vestea că Helmuth Duckadam, „eroul de la Sevilla”, a decedat. Fostul mare portar, chinuit de boală în ultimii ani, a murit la vârsta de 65 de ani. Jucătorii de la FCSB au ținut să-l omagieze pe fostul portar.
Helmuth Duckadam va rămâne în istorie drept omul care a adus Cupa Campionilor Europeni în România. El a apărat 4 lovituri de departajare în finala de la Sevilla, împotriva Barcelonei, în 1986.
Jucătorii de la FCSB au ales să-l omagieze pe fostul mare portar printr-un gest de senzație. Aceștia au intrat pe teren, înainte de meciul cu Oțelul, purtând tricouri negre cu chipul lui Helmuth Duckadam.
Înainte de startul meciului, pe stadionul din Galați, a avut loc un minut de reculegere. Cele două echipe s-au aliniat la mijlocul terenului, iar în tribune s-a așternut liniștea. Imediat după, a izbucnit un cor de aplauze în memoria fostului mare fotbalist.
Nu a fost însă singurul gest pe care roș-albaștrii l-au făcut în onoarea „eroului de la Sevilla.” Bucureștenii au anunțat echipa de start pentru meciul cu Oțelul pe social media, folosind un design negru, de doliu. A fost pentru prima oară în acest sezon când s-a întâmplat acest lucru.
„FCSB exprimă regretul tuturor jucătorilor și angajaților clubului pentru pierderea legendarului Helmut Duckadam, care a încetat din viață astăzi.
Clubul nostru prezintă condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au notat bucureștenii pe social media.
Federația Română de Fotbal a anunțat că toate meciurile din următoarea perioadă vor fi precedate de un moment de reculegere în memoria lui Helmuth Duckadam. Acest lucru s-a întâmplat și la partida dintre U Cluj și UTA Arad.
„Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria legendarului portar Helmuth Duckadam, care a încetat din viață azi, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani.
Momentul de reculegere se va ține înaintea partidelor din această etapă și următoarea, în cadrul tuturor competițiilor organizate de FRF: Cupa României, Liga 2, Liga 3, la meciurile echipelor naționale feminine de senioare și Under 19, precum și în partidele din Superliga României”, a fost mesajul FRF.